Germana Ursula von der Leyen, candidata la preşedinţia Comisiei Europene (CE), a trecut testul în Parlamentul European (PE), un examen crucial cu un rezultat incert, în care a promis că Europa va fi condusă de un număr egal de femei şi bărbaţi, relatează AFP.
În privinţa Brexitului, ea s-a declarat pregătită să acorde mai mult timp Regatului Unit, în contextul în care divorţul cu Londra, prevăzut iniţial la 29 martie 2019, a fost amânat până la 31 octombrie.
”Dacă Regatul Unit are nevoie de mai mult timp, sunt de acord că-i acord mai mult timp. Un Brexit fără acord ar fi catastrofal”, a declarat cea care ar putea să devină prima preşedintă a CE.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea a apărat acordul negociat de Cei 27 şi Theresa May, dar pe care Parlamentul britanic l-a respins în trei rânduri.
FRUSTRARE
Pentru a-i succede luxemburghezului Jean-Claude Juncker la 1 noiembrie, această apropiată a cancelarului Angela Merkel, membră ca şi ea a Uniunii Creştin democrate (CDU, conservatori), este necesar să-i convingă pe aleşii europeni, mai degrabă frustraţi de modul în care a fost desemnată.
Ea este necesar să obţină o majoritate absolută în PE - de 374 de mandate - şi nu de 376, dată fiind absenţa a trei aleşi catalani. Însă acest rezultat nu este ca şi obţinut în prezent, după ce liderii UE au desemnat-o la 2 iulie într-un summit european cu o durată fără precedent, de trei zile, care au provocat o surpriză şi i-au sfidat pe candidaţii prezentaţi de europarlamentari.
Pentru a fi confirmată, von der Leyen, în vârstă de 60 de ani, în prezent ministrul german al Apărării, trebuie să obţină sufragiile a trei grupuri mari - al Partidului Popular European (PPE, al său, de 182 de aleşi), socialist (S&D, 154 de aleşi) şi Renew Europe (liberal, de centru, 108 aleşi).
Ea şi-a început turneul cu uşile închise cu social-democraţii, care au anunţat, la finalul audierii, o decizie săptămâna viitoare cu privire la susţinerea sa.
În pofida rezervelor puternice pe care le au faţă de ea, compatrioţii săi din Partidului Social Democrat (SPD, 16 aleşi în grupul S&D), partenerii săi de coaliţie în Guvernul Merkel, mai mulţi participanţi au pornit de la principiul că cea mai mare parte a acestui grup va vota cu ea.
”Ea a fost vagă şi nu a vrut să se angajeze”, a declarat pentru AFP un participant, care miza totuşi pe ”60% din voturi în favoarea sa şi 40% împotriva”.
Von der Leyen a răspuns tot miercuri întrebărilor membrilor grupului Renew Europe, din care fac parte aleşi francezi macronişti, o audiere difuzată integral pe Internet, la fel ca a Verzilor (74 de aleşi) dpă aceea.
Exprimându-se în mare parte într-o engleză excelentă, dar uneori şi în germană şi franceză, von der Leyen a insistat asupra voinţei sale de a forma prima Comisie Europeană din istorie total paritară, cu tot atâţia bărbaţi câte femei. Acest lucru nu depinde, însă, în totalitate de ea, întrucât statele membre îşi desemnează comisarii.
VERZII VOR VOTA ÎMPOTRIVĂ
În faţa unei audienţe mai degrabă deschise, von der Leyen le-a promis aleşilor liberali de centru că daneza Margrethe Vestager, care a fost candidata lor la CE, va fi unul dintre vicepreşedinţi.
În dosarul ultrasensibil al migraţiei, ea a pledat în favoarea unei consolidări mai rapide a agenţiei europene de grăniceri şi Pază de Coastă Frontex.
”Cred că să avem 10.000 de persoane care sălucreze la Frontex în 2027 este prea târziu. Trebuie să fie mai devreme”, a spus ea.
Cu privire la alt subiect mare al campaniei alegerilor europene - lupta împotriva modificărilor climatice -, ea şi-a exprimat dorinţa ca Europa să fie ”primul continent neutru” în cărbune în 2050.
În cadrul audierii sale de către Verzi, von der Leyen a înfruntat întrebări mult mai incisive. Prestaţia sa nu i-a convins, iar aceştia au anunţat că vor vota împotriva ei.
”Noi n-am auzit vreo propunere concretă, indiferent că este vorba despre statul de drept sau lupta împotriva modificărilor climatice. Noi am fost aleşi în baza unui mandat al schimbării şi nu vedem cum ar fi posibilă schimbarea cu această candidată”, a declarat copreşedinta Verzilor, germana Ska Keller.
Pentru moment, votul în PE, la Strasbourg, cu privire la candidatura sa este prevăzut marţea sau miercurea viitoare.
Însă nu este exclus ca von der Leyen să vrea săamâne această alegere în seprembrie, în cazul în care consideră că are nevoie de timp suplimentar pentru a convinge.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...