Un avon de tip Boeing-737 aparţinând companiei aeriene chineze China Eastern Airlines, la bordul căreia se aflau 132 de persoane, s-a prăbuşit luni în apropiere de oraşul Wuzhou, în sud-vestul Chinei, potrivit Administraţiei Aviaţiei Civile, care nu prezintă imediat un bilanţ, relatează AFP:
Un avion de tip Boeing-737 s-a prăbuşit în apropiere Wuzhou, în regiunea Guangxi şi a ”provocat un incendiu” pe munte, potrivit CCTV.
BREAKING: Reported footage of China's #MU5735 plane crash https://t.co/Lishlp3ejL pic.twitter.com/0UdTZdcYxe
— Insider Paper (@TheInsiderPaper) March 21, 2022
Echpe de intervenţie au fost trimise la faţa locului, potrivit postului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Presa chineză scrie că avionul, care efectua zborul MU5735, a decolat imediat după ora locală 13.00 (7.00, ora României) de la Kunming (sud-vest).
Avionul urma să aterizeze la Canton, după un zbor de 1.300 de kilometri.
Contactată de AFP, compania China Eastern nu a comentat imediat.
Aeronava a ”pierdur contactul deasupra oraşului Wuzhou”, într-o regune muntoasă, în Guangxi, a anunţat Administraţia chineză a Aviaţiei Civile (CAAC).
”S-a confirmat că zborul s-a prăbuşit”, precizează CAAC în acest scurt comunicat, în care anunţă că a trimis ”un grup de lucru” la faţa locului.
Preşedintele chinez Xi Jinping s-a declarat ”şocat”, potrivit CCTV.
Într-o reacţie neobişnuită, la cald, cel mai puternic om de la Bejing, a îndemnat la ”stabilirea cât mai rapid a cauzelor accidentului”, potrivit postului.
În aeronavă se aflau 123 de pasageri şi nouă membri ai echipajului, potrivit CAAC.
Potrivit unor informaţii iniţiale, în avion se aflau 133 de persoane.
Accidentele de avion sunt relativ rare în China, o ţară în care traficul aerian s-a dezvoltat în mod considerabil în ultimele decenii, iar măsurile de securitate sunt, în general, stricte.
Ultimul accdent aerian major a avut loc în China în august 2010, soldat cu aproape 50 de morţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.