Un român se află printre victimele atacului de la Munchen, scrie Le Monde, care spune că opt persoane au suferit răni uşoare după ce au fost atacate cu un cuţit. Conform MAE, românul a primit îngrijiri medicale în regim ambulatoriu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Consulatul General al României la Munchen urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de incidentul produs la data de 21 octombrie 2017, în oraşul german Munchen, şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate. Potrivit datelor comunicate de autorităţile locale, printre victimele incidentului se află şi un cetăţean român", a transmis MAE.

Conform Ministerului Afacerilor Externe, românul a fost rănit uşor şi a primit îngrijiri medicale în regim ambulatoriu. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Consulatul General al României la Munchen menţine cazul în atenţie şi este în contact cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară", precizează ministerul.

Conform poliţiei din Munchen, au fost răniţi un copil de 12 ani, şase bărbaţi şi o femeie, şase dintre victime fiind de naţionalitate germană, una italiană şi una fiind de origine română.

Atacatorul, care a fost reţinut, are 33 de ani şi este cunoscut forţelor de ordine pentru acte de violenţă şi furt, el părând că suferă şi de afecţiuni psihice, a indicat într-o conferinţă de presă, şeful Poliţiei din Munchen, Hubertus Andrä.

Bărbatul nu a dat declaraţii, iar motivul acţiunii sale nu este cunoscut.

În faza actuală a anchetei, agresiunea pare a fi una de drept comun, nefiind absolut niciun element în favoarea variantei unui act terorist, politic sau religios, a subliniat şefull poliţiei.

Suspectul şi-a agresat victimele în şase locuri difertite într-o zonă situată în centrul oraşului Munchen şi a fost prins la câţiva kilometri de locul atacurilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.