Cinci rachete lansate din nordul Siriei au lovit luni districtul turc Karkamîş aflat în zona de frontieră, ucigând trei persoane şi rănind alte şase, dintre care două grav, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: Ministrul de interne Suleyman Soylu a declarat că trei persoane au murit, informează Reuters.

Ca răspuns la atacul venit dinspre Siria, forţele armate ale Turciei au ripostat, a anunţat Ministerul Apărării de la Ankara într-o declaraţie, fără alte detalii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Avioane de război turceşti au bombardat deja duminică baze ale militanţilor kurzi din nordul Siriei şi din nordul Irakului, distrugând 89 de ţinte, ca represalii la atentatul cu bombă de la Istanbul, din urmă cu o săptămână, soldat cu şase morţi. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării de la Ankara, loviturile aeriene ale Turciei de duminică au vizat baze ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), scos în afara legii, şi ale miliţiei kurde siriene YPG, despre care Turcia spune că este o aripă a PKK.

Ankara a acuzat militanţii kurzi pentru explozia de pe bulevardul Istiklal din Istanbul care a avut loc la 13 noiembrie, în urma căreia şase persoane au murit şi peste 80 au fost rănite. Niciun grup nu a revendicat responsabilitatea pentru acest atentat, iar PKK şi Forţele Democratice Siriene (SDF) conduse de kurzi au negat implicarea.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a lăsat să se înţeleagă luni că Turcia ar putea lansa o „operaţiune terestră” în Siria. Vorbind cu reporterii la întoarcerea dintr-o deplasare în Qatar, preşedintele turc a declarat luni că operaţiunile nu se vor limita doar la o campanie aeriană şi că vor avea loc discuţii privind implicarea forţelor terestre.

„Nu se limitează doar la o campanie aeriană. Ministerul nostru al Apărării şi Statul nostru Major decid împreună cât de multe forţe terestre ar trebui să participe.Facem consultări şi apoi luăm măsuri în consecinţă”, a spus Erdogan, citat de presa turcă.

CITEȘTE ȘI Erdogan ia în calcul o operaţiune terestră în Siria, în urma unor raiduri turce împotriva unor poziţii kurde în Siria şi Iran, în cadrul Operaţiunii aeriene ”Gehera Sabiei”, soldată cu 30 de morţi în Siria, şi după tiruri de rachetă în Turcia din Siria, s

În cadrul operaţiunilor din weekend, Ankara a declarat că opt membri ai personalului de securitate au fost răniţi în urma unor atacuri cu rachete lansate de YPG din Tal Rifat, în Siria, asupra unui post de poliţie din apropierea unui punct de frontieră din provincia turcă Kilis.

PKK a lansat o insurecţie împotriva statului turc în 1984. Acesta este considerat o organizaţie teroristă de către Turcia, Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Washingtonul s-a aliat cu YPG în lupta împotriva Statului Islamic în Siria, provocând o ruptură cu Turcia, aliat al NATO.

ŞTIREA INIŢIALĂ: 

Cinci rachete lansate din nordul Siriei au lovit luni districtul turc Karkamîş aflat în zona de frontieră, ucigând două persoane şi rănind alte şase, dintre care două grav, a declarat guvernatorul provinciei Gaziantep, citat de Reuters.

CNN Turk transmite că rachetele au fost trase din zona Kobani din Siria, controlată de miliţia kurdă YPG.

Rachetele au lovit o şcoală, două case şi un camion în apropierea unui punct de frontieră din provincia Gaziantep.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.