Liz Truss a fost aleasă luni în funcţia de lider al conservatorilor britanici, ea urmând să fie nominalizată marţi pentru postul de prim-ministru.
UPDATE - Liz Truss a afirmat că este o onoare să fie aleasă în funcţia de lider al Partidului Conservator. Ea a mulţumit membrilor de partid ”pentru organizarea unuia dintre cele mai lungi interviuri de angajare din istorie”, relatează The Guardian.
”În timpul acestei campanii, am făcut campanie în calitate de conservator şi voi guverna în calitate de conservator. Şi, prietenii mei, trebuie să arătăm că ne vom îndeplini promisiunile în următorii doi ani”, a adăugat ea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Voi oferi un plan îndrăzneţ de reducere a impozitelor şi de creştere a economiei noastre. Mă voi ocupa de criza energetică, de facturile la energie ale oamenilor, dar şi de problemele pe termen lung pe care le avem în ceea ce priveşte furnizarea energiei. Şi mă voi ocupa de Serviciul Naţional de Sănătate”, a mai spus noul premier.
”Dar toţi vom livra pentru ţara noastră. Şi mă voi asigura că folosim toate talentele fantastice ale Partidului Conservator, ale membrilor geniali ai Parlamentului şi colegilor noştri, consilierilor noştri fantastici, europarlamentarilor, ale activiştilor şi membrilor noştri din toată ţara. Pentru că, prietenii mei, ştiu că vom reuşi. Şi vom oferi o mare victorie pentru Partidul Conservator în 2024. Vă mulţumim”, a conchis ea.
De asemenea, ea a mulţumit familiei, prietenilor şi susţinătorilor săi şi a adus un omagiu rivalilor săi, în special lui Rishi Sunak.
Noul premier al Marii Britanii i-a mulţumit ”prietenului său, Boris Johnson”.
”Boris, te-ai ocupat de Brexit. L-ai zdrobit pe Jeremy Corbyn, ai lansat vaccinul. Şi l-ai înfruntat pe Vladimir Putin. Ai fost admirat de la Kiev la Carlisle”, a declarat Truss.
”Prieteni şi colegi, vă mulţumesc că v-aţi pus încrederea în mine pentru a conduce marele nostru Partid Conservator, cel mai mare partid politic de pe Terra”, a evocat ea.
Truss a adăugat că viziunea partidului – ”în ceea ce prieşte libertatea, capacitatea de a-ţi controla propria viaţă, impozitele mici, responsabilitatea personală” – rezonează cu publicul. De aceea, Partdul Conservator a câştigat în 2019.
Mary Elizabeth Truss (născută la 26 iulie 1975) ocupă funcţia de prim-ministru desemnat şi lider al Partidului Conservator. Ea este secretar de stat pentru Afaceri Externe, Commonwealth şi Dezvoltare din 2021 şi ministru pentru Femei şi Egalităţi din 2019. Membră a Partidului Conservator, Truss este membră a Parlamentului pentru South West Norfolk din 2010. Ea a a ocupat diverse funcţii în Guvern în timpul mandatelor premierilor David Cameron, Theresa May şi Boris Johnson. Truss va deveni prim-ministru pe 6 septembrie, reprezentând a treia femeie care va ocupa această funcţie în Marea Britanie.
Truss a urmat cursurile facultăţii College Merton de la Oxford şi a fost preşedintă a democraţilor liberali de la Universitatea Oxford. În 1996, ea a absolvit facultatea şi s-a alăturat Partidului Conservator. A lucrat la Shell şi Cable & Wireless şi a fost director adjunct al think tank-ului Reform.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Liz Truss a obţinut 81.326 de voturi, iar Rishi Sunak 60.399, a anunţat Sir Graham Brady, care a subliniat că votul a fost ”liber şi corect”.
Boris Johnson va rămâne oficial în funcţie până când înlocuitorul său va prelua oficial mandatul, marţi.
Pentru prima dată în timpul domniei sale, regina Elizabeth a II-a îl va primi pe Johnson la reşedinţa ei scoţiană de la Balmoral, în Aberdeenshire, din cauza problemelor de sănătate. Acolo, Johnson îşi va prezenta oficial demisia. Va urma o audienţă cu noul lider conservator, unde acesta sau acesta va fi invitat să formeze un guvern.
În cursul săptămânii, noul prim-ministru este de aşteptat să ţină un discurs în faţa Downing Street, să-şi numească membrii Guvernului şi va lua parte la prima lor sesiune a Întrebărilor pentru Prim Ministru cu liderul laburist Sir Keir Starmer.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.