Francezii şi restul cetăţenilor Uniunii Europene vor putea intra din nou în Franţa din Marea Britanie, de la miezul nopţii de marţi, dacă vor avea un test negativ pentru Covid-19 efectuat cu mai puţin de 72 de ore în urmă, a anunţat biroul premierului de la Paris, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe semnalează adoptarea de către autorităţile franceze a deciziei de a permite începând cu data de 23 decembrie a.c., ora 00.01 (ora Franţei) deblocarea circulaţiei dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord către Republica Franceză.

”Potrivit informaţiilor transmise public de către Guvernul francez în această seară, va fi permisă deplasarea dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord către Republica Franceză sau în vederea tranzitării Republicii Franceze, pentru cetăţenii francezi şi cetăţenii Uniunii Europene, inclusiv cei români, precum şi pentru cetăţenii britanici sau din ţări terţe care au reşedinţa în Franţa, în Uniunea Europeană sau în alte state europene. Persoanele din categoriile sus-menţionate au obligaţia de a prezenta un test negativ pentru infecţia cu  COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării”, a transmis MAE, printr-un comunicat de presă. 

Sursa citată a rpecizat că toţi călătorii au obligaţia de a prezenta companiei aeriene, maritime sau feroviare un document eliberat de un laborator medical care să ateste rezultatul negativ al testului pentru COVID-19.

Sunt acceptate atât testele PCR, cât şi cele antigen care sunt sensibile la noua tulpină a coronavirusului. Lista testelor antigen acceptate urmează să fie publicată de Ministerul francez al Solidarităţii şi Sănătăţii.

Aceste reglementări rămân în vigoare până cel puţin pe 6 ianuarie 2021, sub rezerva unei posibile reevaluări la nivel bilateral sau european.

Cu privire la condiţiile de reluare a transportului rutier de mărfuri, acestea vor fi comunicate de autorităţile franceze în cel mai scurt timp.

”Măsurile anunţate de autorităţile franceze survin inclusiv în urma demersurilor active ale Ministerului Afacerilor Externe pe lângă partea franceză şi răspund totodată Recomandării publicate astăzi de către Comisia Europeană privind o abordare coordonată a călătoriilor şi transportului ca răspuns la situaţia creată de identificarea noii tulpini a virusului SARS-CoV-2 observată în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Această Recomandare pledează pentru facilitarea călătoriilor esenţiale şi tranzitului de pasageri, pentru evitarea blocării lanţurilor de aprovizionare cu bunuri, precum şi pentru măsuri de natură preventivă pentru a împiedica propagarea noii tulpini a virusului pe teritoriul UE”, a mai transmis MAE. 

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că, în strânsă coordonare cu celelalte ministere cu responsabilităţi relevante, va continua să urmărească evoluţiile în privinţa gestiunii pandemiei de COVID-19 şi să informeze cu celeritate asupra oricăror măsuri formulate în raport cu aceste evoluţii

ŞTIRE INIŢIALĂ: Franţa şi mai multe alte ţări şi-au închis luni graniţele cu Marea Britanie, de teama unei noi tulpini a coronavirusului care este mult mai contagioasă. Măsurile au provocat haos în transporturi şi au blocat numeroşi francezi în Marea Britanie.

Cetăţenii britanici sau cetăţenii unor ţări terţe cu rezidenţă în Franţa sau în Uniunea Europeană vor putea şi ei să intre în ţară sau să o tranziteze, dacă vor avea un test negativ pentru Covid-19.

De asemenea, cetăţenii britanici sau persoanele din ţări terţe care au un motiv profesional sau de altă natură, legitim, să călătorească din Marea Britanie vor fi acceptaţi şi ei în Franţa, cu condiţia testului negativ pentru Covid-19.

Guvernul a listat mai multe categorii de persoane cărora li se va aplica măsura, între care persoanele aflate în tranzit de mai puţin de 24 de ore în zonele internaţionale, diplomaţii şi familiile lor, lucrătorii din sectorul sănătăţii, personalul din sectorul aerian sau operatorii trenurilor.

Noile reguli vor fi valabile până pe 6 ianuarie, dacă nu vor fi revizuite în urma discuţiilor bilaterale dintre Marea Britanie şi Franţa sau a discuţiilor la nivelul UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.