Dorin Recean, fost ministru de interne şi actual consilier prezidenţial pe probleme de securitate, a fost propus vineri de preşedinta Maia Sandu pentru funcţia de premier, după demisia guvernului condus de Natalia Gavriliţa.
UPDATE - În primele sale declaraţii după nominalizare, făcute alături de preşedinta Maia Sandu, Dorin Recean a schiţat trei direcţii mari ale programului său de guvernare: măsuri anticorupţie, investiţii şi securitate.
„Vom purcede imediat la acţiuni pe trei dimensiuni:
Ordinea şi disciplina din instituţii! Instituţiile trebuie să deservească cetăţenii şi mediul de afaceri. Da, există rezistenţă, dar o vom depăşi.
O nouă viaţă pentru economie! Asta înseamnă să oferim mai multe resurse accesibile, în mod special pentru investiţiile în domeniul de afaceri, în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, asta este calea pentru ca să avem locuri de muncă, să avem salarii mai mari şi să creăm bunăstare pentru fiecare dintre noi.
Pacea şi stabilitatea! Trebuie să conştientizăm că, de la Al Doilea Război Mondial încoace, suntem în cel mai înalt risc de provocări. Prin urmare, avem nevoie să consolidăm sectorul de securitate în aşa fel încât toată lumea să se simtă în siguranţă” a declarat Recean, citat de deschide.md.
El a subliniat că integrarea europeană este obiectivul urmărit cu precădere şi a arătat că trebuie accelerat procesul de armonizare a legislaţiei şi implementate toate condiţionalităţile cerute de Bruxelles, ca singură „modalitate de a asigura bunăstarea în ţară”.
„Este o perioada grea pentru toata lumea. Noul guvern va trebui să crească nivelul de securitate al ţării. Trecem printr-o criză majoră. Chiar dacă iniţiatorii războiului energetic au dorit să cădem, noi mergem înainte. Noul guvern va trebui să continue şi să accelereze reforma justiţiei”, a declarat Maia Sandu.
CITEȘTE ȘI UPDATE-R.Moldova - Premierul Natalia Gavriliţa a demisionat / Reacţia preşedintelui Maia Sandu / Cine e premierul nominalizatÎn vârstă de 48 de ani, Dorin Recean fusese numit în urmă cu un an în funcţia de secretar general al Consiliului Naţional de Securitate.
Atât premierul demisionar, cât şi preşedintele partidului de guvernământ (PAS), Igor Grosu, menţionaseră nevoia ca următorul executiv să se concentreze asupra problemelor de securitate. Cum PAS deţine în parlament o majoritate confortabilă, învestirea guvernului Recean nu ar urma să pună probleme.
CITEȘTE ȘI PAS, partidul preşedintei Maia Sandu, după demisia premierului: „Vom asigura formarea unui nou guvern care se va concentra pe provocările de securitate”CINE ESTE DORIN RECEAN
Absolvent de ASE, în perioada 2012-2015 Recean a fost ministru de interne în guvernele conduse de Vlad Filat şi Iurie Leancă, iar ulterior a activat în mediul privat până anul trecut, când a fost cooptat în echipa preşedintei Maia Sandu.
Recean a fost primul ministru civil de interne civil din Republica Moldova. La 31 mai 2013, când a căzut executivul condus de Filat, Dorin Recean a continuat să conducă Ministerul de Interne şi în Guvernul Leancă.
Anterior, el fusese viceministru al Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor (în 2010), fiind responsabil de implementarea paşapoartelor biometrice, ca parte a planului de liberalizare a regimului de vize între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, menţionează agora.md.
Recean a desfăşurat şi activitate didactică, fiind lector la Academia de Ştiinţe Economice de la Chişinău şi a predat şi la Universitatea Internaţională Newport din Chişinău.
După alegerile din noiembrie 2014, Recean s-a retras din politică şi şi-a deschis o afacere. În februarie 2022, Recean revine în politică, fiind desemnat de Maia Sandu consilier prezidenţial pe probleme de securitate şi secretar general al Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova.
Dorin Recean este căsătorit şi are doi copii.
UN EPISOD CONTROVERSAT
În februarie 2013, Dorin Recean, pe atunci ministru de interne, s-a pomenit în centrul unui scandal mediatic. În spaţiul public a apărut o înregistrare a unei discuţii telefonice dintre el şi Nicolae Vicol, care era la acea vreme şef al Serviciului Fiscal de Stat. Recean l-ar fi admonestat pe şeful de la Fisc, fiind nemulţumit de activitatea acestuia, şi a folosit un limbaj dur: „Noi o să ne clarificăm cu asta, Colea. Eu te-am rugat un lucru, dacă există probleme, adă-l şi eu am să-l trăsnesc cu capul de asfalt şi am să-l trăsnesc cu capul de perete”, ar fi spus Recean în acea discuţie, potrivit tv8.md. Convorbirea a apărut în spaţiul public în contextul dosarului penal în care era vizat Nicolae Vicol, telefonul acestuia fiind interceptat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.