Fostul preşedinte american Donald Trump se confruntă cu 37 de capete de acuzare penale, inclusiv acuzaţii de păstrare neautorizată a unor documente clasificate şi conspiraţie pentru obstrucţionarea justiţiei după ce a părăsit Casa Albă în 2021, potrivit documentelor pe care tribunalul federal le-a făcut publice vineri, informează Reuters.
Departamentul de Justiţie a făcut publice documentele de acuzare într-o zi tumultoasă, în care doi dintre avocaţii lui Trump au renunţat la caz, iar un fost consilier se confruntă, de asemenea, cu acuzaţii.
CITEȘTE ȘI Veştile proaste continuă pentru Trump: Un consilier apropiat a fost inculpat în cazul documentelor clasificate, iar doi dintre avocaţii au renunţat să-l mai apere pe fostul preşedinte
Acuzaţiile au legătură cu modul în care Donald Trump a tratat materiale guvernamentale sensibile, luându-le cu el atunci când a părăsit Casa Albă în ianuarie 2021.
Donald Trump urmează să aibă prima înfăţişare în acest caz la un tribunal din Miami, marţi, cu o zi înainte de a împlini 77 de ani.
Punerea sub acuzare a unui fost preşedinte american la nivel federal este fără precedent în istoria americană şi apare într-un moment în care Donald Trump este favorit pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Anchetatorii au confiscat aproximativ 13.000 de documente de pe proprietatea lui Trump Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, în urmă cu aproape un an. O sută dintre acestea erau marcate ca fiind clasificate, chiar dacă unul dintre avocaţii lui Trump declarase anterior că toate documentele cu marcaj ”clasificat” au fost returnate guvernului.
"SUNT UN OM NEVINOVAT!" a scris Trump pe platforma sa socială Truth Social, joi, după ce s-a anunţat că a fost pus sub acuzare.
Trump s-a apărat şi a spus că a păstrat documentele pentru că le declasificase în timp ce era preşedinte, dar avocaţii săi au refuzat să includă acest argument în documentele depuse în instanţă.
Potrivit CNN, ar exista o înregistrare audio în care Donald Trump declară, după ce a părăsit funcţia prezidenţială, că a păstrat informaţii militare pe care nu le declasificase. Aceste comentarii, captate pe suport audio, ar putea fi o probă-cheie în acest caz.
Acesta este al doilea caz penal pentru Trump, care urmează să fie judecat în martie anul viitor la New York într-un caz la nivel de stat în legătură cu o plată către o vedetă porno pentru ca aceasta să păstreze tăcerea.
Cazul nu îl împiedică pe Trump să-şi desfăşoare campania electorală sau să îşi preia funcţia în cazul în care ar câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024. Experţii juridici spun că nu ar exista niciun temei pentru a bloca depunerea jurământului său chiar dacă ar fi condamnat şi trimis la închisoare.
Dacă va câştiga din nou preşedinţia, Trump, în calitate de şef al guvernului federal, ar fi în măsură să eludeze cazul federal, dar nu şi pe cel statal, din New York.
Problemele juridice ale lui Trump nu par să-i afecteze popularitatea acestuia în rândul alegătorilor republicani, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.
Trump a fost preşedinte din 2017 până în 2021, iar până acum a reuşit să treacă peste controverse care ar fi putut însemna sfârşitul politic pentru alţi politicieni. Trump se descrie ca fiind victima unei vânători de vrăjitoare şi acuză Departamentul de Justiţie de părtinire.
Pentru a evita astfel de acuzaţii, procurorul general Merrick Garland l-a numit pe un procuror special, Jack Smith, care supervizează cazul în mod independent şi formulează acuzaţiile.
Smith conduce şi o a doua anchetă penală care îl vizează pe Trump, legată de eforturile acestuia şi ale aliaţilor săi de a anula înfrângerea sa în alegerile din 2020 în faţa preşedintelui Joe Biden, un democrat.
Smith a convocat un mare juriu atât la Washington, cât şi la Miami pentru a audia probe, dar a ales să aducă în Florida cazul legat de documentele clasificate, întrucât acest stat este mai echilibrat politic în comparaţie cu Washingtonul, unde orice juriu ar fi probabil puternic democrat, notează Reuters.
În conformitate cu legislaţia federală, inculpaţii au dreptul de a fi acuzaţi acolo unde a avut loc activitatea în cauză. O urmărire penală în Florida, spun experţii juridici, ar putea evita o contestare juridică din partea echipei lui Trump cu privire la locul potrivit pentru a fi judecat.
Competiţia republicană de nominalizare pentru alegerile prezidenţiale, stat cu stat, începe la începutul anului viitor, iar partidul urmează să îşi aleagă candidatul pentru alegerile din noiembrie 2024 în luna iulie a aceluiaşi an.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.