Comisia Europeană (CE), gardianul legislaţiei europene, a adoptat o măsură fără precedent şi a impus sancţiuni Poloniei pe care o acuză că încalcă prin reforme judiciare valorile democratice de bază ale Uniunii Europene, potrivit agenţiei poloneze de presă de stat PAP, scrie The Associated Press.
Ministrul polonez al Justiţiei Zbigniew Ziobro a părut să confirme această măsură, miercuri, spunând că a primit decizia cu calm şi insistând asupra faptului că Polonia este o ţară care respectă legea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit PAP, care nu-şi identifică sursa, Comisia a declanşat Articolul 7 al Tratatului UE, o procedură care poate conduce la pierderea drepturilor de vot ale Varşoviei în Consiliul European.
Articolul 7, prezentat drept ”opţiunea nucleară”, nu a mai fost folosit împotriva vreunui stat membru până acum.
Această măsură este considerată un semn al îngrijorării profunde a europenilor faţă de reformele guvernemantale controversate în domeniul justiţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...