Comisia Europeană a prezentat miercuri o evaluare privind Ungaria în care arată că statul nu a progresat suficient în privinţa reformelor şi trebuie să îndeplinească o serie de jaloane esenţiale pentru fondurile de Redresare şi Rezilienţă, conform unui comunicat de presă al Executivului european.
Comisia Europeană consideră că, „deşi au fost făcuţi paşi, încă există un risc pentru bugetul UE, în contextul în care măsurile de remediere care mai trebuie îndeplinite sunt de natură structurală şi orizontală”, potrivit sursei citate.
„Deşi o serie de reforme au fost întreprinse sau sunt în curs de desfăşurare, Ungaria nu a reuşit să pună în aplicare în mod adecvat aspectele centrale ale celor 17 măsuri de remediere necesare, convenite în cadrul mecanismului general de condiţionalitate, până la termenul limită de 19 noiembrie, aşa cum se angajase. Acestea se referă, în special, la eficacitatea autorităţii de integritate nou înfiinţate şi la procedura de control judiciar al deciziilor de urmărire penală”, mai indică sursa menţionată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Prin urmare, Comisia Europeană a concluzionat că rămân condiţiile de aplicare a regulamentului şi că vor fi necesari paşi esenţiali suplimentari pentru a elimina riscurile rămase pentru bugetul UE în Ungaria. Astfel, Comisia a decis să îşi menţină propunerea iniţială din 18 septembrie de a suspenda 65% din angajamentele pentru trei programe operaţionale din cadrul politicii de coeziune, în valoare de 7,5 miliarde euro. Totodată, Comisia îşi menţine propunerea de a nu fi încheiat niciun angajament juridic cu niciun fond de interes public.
Consiliul UE va avea acum termen până la 19 decembrie pentru a vota pe acest subiect, fiind necesară o majoritate calificată astfel încât suspendarea fondurilor să intre în vigoare.
„Comisia, după ce s-a asigurat că au fost incluse etape esenţiale privind independenţa judiciară şi protejarea bugetului UE, a decis, de asemenea, să aprobe astăzi Planul de Redresare şi Rezilienţă al Ungariei, cu condiţia implementării integrale şi eficiente a jaloanelor cerute. De fapt, în planul de redresare şi de rezilienţă, şi în vederea soluţionării breşelor care pun în pericol bugetul UE, Ungaria s-a angajat să adopte cele 17 măsuri de remediere, împreună cu alte reforme ale statului de drept cu privire la independenţa judiciară, sub forma unui set clar definit de 27 de «super jaloane». Acest lucru înseamnă că nu este posibilă nicio plată în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă până când Ungaria nu implementează integral şi corect aceste 27 de «superjaloane»”, mai arată comunicatul de presă al CE.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.