Cancelarul austriac Sebastian Kurz, vizat într-o anchetă, este suspectat de faptul că a folosit fonduri guvernamentale pentru a-şi asigura o acoperire mediatică favorabilă, anunţă miercuri parchetul într-un comunicat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Sebastian Kurz şi alţi nouă suspecţi, dar şi trei organizaţii” sunt vizate de o anchetă cu privire la diverse infracţiuni de corupţie legate de acest caz, pecizeză pachetul.

Parchetul face acest anunţ în urma unei serii de percheziţii la sediul ÖVP (conservatori), partidul cancelarului, şi la principalii colaboratori ai acestuia.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Presa austriacă scrie că parchetul îl suspectează pe ministrul Finanţelor Gernot Blümel de faptul că a cumpărat spaţii publicitare într-un tabloid, în schimbul unei acoperiri şi unor sondaje favorabile lui Kurz şi partidului acestuia.

În perioada 2016-2018, ”resurse de la minister au fost folosite în vederea finanţării unor sondaje de opinie parţial manipulate, care serveau un interes politic exclusiv partizan”, acuză parchetul.

În perioada respectivă, Sebastian Kurz nu era cancelar, însă făcea parte din Guvern.

Potrivit procurorilor, un grup media ar fi ”primit bani” în schimbul acestor anchete cu privire la popularitate.

Grupul respectiv este, potrvit presei austriece, tabloidul Österreich.

Secretara adjunctă a ÖVP, Gaby Schwarz, a anunţat într-un comunicat că sediul formaţiunii a fost percheziţionat, confirmând informaţii de presă, însă fără să precizeze ce căutau anchetatorii şi nici motivul operaţiunilor.

Ea denunţă o ”punere în scenă” şi ”acuzaţii fabricate pe baza unor fapte vechi de cinci ani”.

Potriivt cotidianului Die Presse, anchetatori au percheziţionat, de asemenea, biroul camcelarului şi au vizat mai mulţi colaboratori ai acestuia.

Sebastian Kurz guvernează din 2020, la conducerea unei coaliţii cu Verzii, într-un al doilea mandat la Cancelarie obţinut în urma scandalului de corupţie ”Ibizagate”, care a afectat FPÖ şi a aruncat în aer o alianţă a cancelarului cu acest partid de extremă dreapta în mai 2019.

Anchete cu privire la corupţie vizând clasa politică din Austria s-au multiplicat după ce fostul lider al FPÖ, Heinz-Christian Strache, a fost filmat cu camera ascunsă, în 2017, în tmpul unei vacanţe la Ibiza, promiţând adjudecarea unor licitaţii publice în schimbul unei finanţări oculte a campaniei electorale.

Ministrul austriac al Finanţelor Gernot Blümel, un apropiat al lui Sabastian Kurz, a fost inculpat, suspectat de faptul că este implicat într-o finanţare ocultă a ÖVP de către Novomatic, un gigant mondial în domeniul jocurilor de noroc.

Domiciliul lui Blümel a mai fost percheziţionat în februarie.

Cancelarul austriac este vizat şi în altă anchetă a parchetului, însă fără să fie inculpat.

Justiţia îl suspectează de faptul că a minţit, anul trecut, în faţa deputaţilor, care încercau să afle dacă a intervenit în numirea unui apropiat, Thomas Schmid, la conducerea unui holding public.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.