Ungaria l-a primit miercuri pe ministrul rus al sănătăţii, într-o vizită rară a unui membru al cabinetului rus într-un stat membru al UE şi NATO, Budapesta afirmând că doreşte să menţină deschise canalele de comunicare cu Moscova, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ungaria, condusă de premierul naţionalist Viktor Orban, este singurul membru al UE şi al alianţei NATO care încă mai menţine relaţii strânse cu Moscova, după ce Rusia a invadat Ucraina anul trecut. Ungaria primeşte în continuare cea mai mare parte a petrolului şi a gazelor naturale din Rusia, chiar dacă restul UE a oprit în mare parte importurile ruseşti, dar Budapesta afirmă în acelaşi timp că încearcă să-şi diversifice sursele de aprovizionare.

Ministrul de externe, Peter Szijjarto, a susţinut o conferinţă de presă comună la Budapesta cu ministrul rus al sănătăţii, Mihail Muraşko, aflat în vizită. Ungaria a dorit să menţină "canalele de comunicare deschise" cu Rusia şi să urmărească o "cooperare sensibilă şi pragmatică", a declarat Szijjarto.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a condamnat războiul în termeni generali şi a făcut apel la discuţii de pace, dar a criticat livrările de arme către Ucraina şi nu a acuzat direct Rusia pentru invazie. "Condamnăm războiul în modul cel mai hotărât, dar în acelaşi timp credem că transporturile de arme prelungesc războiul", a declarat Szijjarto, reiterând că Ungaria nu va trimite arme, deşi aliaţii săi din NATO au trimis arme în valoare de zeci de miliarde de dolari pentru a ajuta Kievul să recucerească teritoriile confiscate de Moscova.

Szijjarto a reiterat că Ungaria nu va sprijini plata următoarei tranşe a Facilităţii Europene pentru Pace, un program de ajutor al UE pentru Ucraina, până când Kievul nu va elimina banca ungară OTP Bank de pe lista sa de "sponsori internaţionali ai războiului".

Ministrul ungar de externe a mai spus că se aşteaptă ca agenţia rusă pentru energie nucleară Rosatom să construiască două noi reactoare la centrala nucleară Paks din Ungaria până în 2030 şi 2031, aşa cum s-a convenit în cadrul unui contract semnat în 2014, care a înregistrat până acum întârzieri majore.

Muraşko a declarat în cadrul briefingului de presă că Moscova va sprijini funcţionarea companiilor maghiare prezente în Rusia.

OTP şi producătorul maghiar de medicamente Richter au operaţiuni în Rusia.

"Vom sprijini activitatea companiilor maghiare din Federaţia Rusă", a declarat Murashko prin intermediul unui translator. În ceea ce priveşte centrala nucleară, el a spus: "Paks este un proiect pe care îl implementăm împreună, iar ambele părţi sunt interesate să realizeze acest proiect în conformitate cu acordul".

"Merită să ne amintim că, atunci când mii de oameni au murit din cauza coronavirusului şi întregul continent aştepta vaccinuri, am luat decizia strategică de a cumpăra vaccinuri din Est în timp ce aşteptam să vină Vestul. Ministrul Muraşko a jucat un rol uriaş pentru a permite Ungariei să cumpere vaccinul Sputnik, care la vremea respectivă a permis vaccinarea a un milion de persoane, iar noi nu vom uita niciodată acest lucru. Indiferent de situaţia geopolitică, îi suntem recunoscători ministrului rus al sănătăţii, chiar şi după atâţia ani, pentru că a făcut posibil ca vieţile a un milion de oameni să fie în siguranţă cu vaccinurile Sputnik într-un moment în care încă aşteptam vaccinări din cealaltă direcţie geografică", a scris Szijjarto pe Facebook.

Ministrul ungar a mai spus că "sancţiunile lasă un câmp îngust pentru cooperare, dar există încă loc pentru îmbunătăţiri în domenii importante precum energia nucleară, agricultura, produsele farmaceutice şi sănătatea".

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.