Un poliţist bulgar care patrula la frontiera cu Turcia, în contextul unei puternice presiuni migratorii, a fost ucis luni seara în tiruri dinspre teritoriul turc, anunţă marţi Guvernul de la Sofia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţistul, în vârstă de 30 de ani, a coborât cu o lanternă în mână din vehicul, în apropiere de satul Goleam Dervent, după ce a observat o porţiune deteriorată a gardului de sârmă ghimpată instalat aproape de-a lungul întregii frnitiere bulgaro-turce, cu o lungime 259 de kilometri.

”Tiruri au avut loc, iar el a murit pe loc”, ucis cu un glonţ în cap, declară presei secretarul general al Ministerului bulgar de Interne Petar Todorov, în urma unei vizite la faţa locului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Un militar care-l însoţea pe poliţist ”a reuşit să se adăpostească în spatele maşinii”, precizează el.

Potrivit versiunii militarului, 10-15 focuri de armă au fost trase peste barieră, în timp ce un grup de migranţi şi călăuze fugea.

”Aceasta este o faptă fără precedent, primul atac cu o amă de foc de ani de zile” al forţelor de ordine, a denunţat ministrul bulgar de Interne Ivan Demerdjiev.

”Am primit garanţii de la autorităţile turce că (cei vinovaţi) vor fi localizaţi şi trimişi în faţa justiţiei”, a declarat ministrul.

Poliţiştii urmează să fie înarmaţi cu armament mai puternic, pentru a se apăra, a anunţat el.

Bulgaria şi-a consolidat deja măsurile şi a trimis trupe suplimentare la frontieră, după ce doi poliţişti au fost ucişi - loviţi de un autocar care transporta migranţi, la sfârşitul lui august, în oraşul Burgas, la Marea Neagră.

Ministrul a subliniat că presiunile migraţiei se intensifică.

În primele nouă luni ale lui 2022, aproximativ 12.700 de migranţi clandestini au fost reţinuţi în Bulgaria - de două ori şi jumătate mai mulţi decît în primele trei trimestre din 2021, potrivit unor date oficiale. În aceeaşi perioadă a crescut numărul respingerilor la frontieră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.