O întreprindere de armament germană, Diehl Defense, cere un teren, la Troisdorf, în vestul Germaniei, pentru a creşte producţia de armament destinată Ucrainei, iar primăria se opune şi invocă ca motiv dezvoltarea locală şi pune în discuţie întreaga capacitate a Uniunii Europene (UE).
Primarurl în opoziţie Alexander Bieber din cadrul Uniunii Creştin democrate (CDU, conservatori) din Troisdorf, un oraş cu aproape 80.000 de locuitori, situat în apropiere de Koln, nu se aştepta să fie cuprins în vâltoarea politicii internaţionale.
Însă a fost interpelat de către ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, la începutului decembrie, în Bundestag, care a îndemnat comunele şi landurile să acţioneze în vederea unei accelerări a producţiei de armament.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Presiunea (...) este mare, pentru că în Uniunea Europeană (UE) şi Germania există un adevărat blocaj al muniţiilor”, a declarat ministrul Boris Pistorius.
Acest conflictul durează câteva săptămâni între Primăria din Troisdorf şi gigantul german al armamentului Diehl Defense, care produce în uzina sa locală dispozitive de aprindere pentru amorsarea unor cantitţi mari de explozivi, de exemplu încărcături ale rachetelor şi obuzelor.
Aceste piese intră în fabricarea sistemului de apărare aeriană mobil Iris-T.
Guvernul german a livrat Ucrainei o a treia unitate de tip Iris-T la sfârşitul lui noiembrie.
Instalaţia de la Troisdorf este, astfel, o verigă importantă în cadrul obiectivelor UE de susţinere militară a Ucrainei, care le cere aliaţilor săi să-i furnizeze muniţie suplimentară în contextul în care întâmpină dificultăţi în respingerea ofensvei ruse.
UN MILION DE OBUZE PÂNĂ ÎN MARTIE
UE s-a angajat în primăvară să livreze - până în martie - un milion de obuze Ucrainei.
Ea a livrat, până în prezent, aproximativ 300.000 de piese de muniţie de artilerie - din stocuri, de-acum epuizate.
Partea industriei germane în acest plan ar urma să fie, până în martie, de 300.00-400.000 de obuze pe an - adică triplu faţă de nivelul producţiei la momentul invaziei Ucrainei de către Rusia, la începutul lui 2022, potrivit unor surse industriale.
Însă Diehl Defence vede viitorul instalaţiei sale de la Troisdorf grav ameninţat după ce oraşul a decis să-şi folosească dreptul de preemţiune a zonei de activitate în care este implantat grupul prin filiala sa DynITEC.
Producătorul de armament vrea să cumpere terenul - scos la vânzare de fosta întreprindere de armament Dynamit Nobel, pentru a-şi extinde capacitatea de producţie.
La rândul său, municipalitatea vrea să transforme acest teren - cu o suprafaţă cât 50 de terenuri de fotbal - situat în apropiere de centrul oraşului în spaţiu rezidenţial şi comercial.
”Punând în discuţie instalaţia de la Troisdorf, capacitatea de apărare a Republicii Federale Germania este alterată”, denunţă un membru al conducerii Diehl Defence, Thomas Bodenmüller.
”IRESPONSABIL”
Un spectru larg de aleşi - de la primarul Alexander Bieber din cadrul Uniunii Creştin democrate (CDU, conservatori), la Verzi şi la Die Linke (extremă stânga) -, reprezentând două treimi din Consiliul Municipal, refuză să sacrifice această suprafaţăă în centrul oraşului.
Ei argumentează că ”producţia de explozivi şi de dispozitive de luptă necesită suprafeţe uriaşe de «degajare»”, adică zone de protecţie în jurul fabricii, pe care nu se poate construi, din motive de securitate.
Preşedinta Comisiei Apărării din Bundestag, Marie-Agnes Strack-Zimmermann, consideră că poziţia primarului din Troisdorf ”este pur şi simplu iresponsabilă”.
”Este vorba despre Ucraina, dar de asemenea şi mai ales despre securitatea Germaniei”, deplânge ea la AFP.
Primarul din Troisdorf rămâne, pentru moment, insensibil la presiunile naţionale.
O mediere în cadrul unor reuniuni ale coaliţiei guvernamentale, ultima înainte de Crăciun, nu a condus la niciun compromis.
Primarul nu este singurul care se opune.
În această vară, grupul Rheinmetall, altă perlă a industriei germane a armamentului, a anunţat că renunţă să construiască o fabrică de praf de pişcă în landul Saxonia, în estul Germaniei.
Acest proiect a provocat îngrijorări în rândul populaţiei locale.
Fabrica urmează să fie construită, până la urmă, în Bavaria.
Kievul are nevoie de trei milioane de piese de muniţie pe an, anunţa în toamnă ministrul eston al Apărării.
Omologul său german estima că UE nu va fi în măsură să-şi atingă obiectivul de a livrea Ucrainei - până în primăvara lui 2024 - un milion de piese de muniţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.