Un tehnician care lucra la un pisoar telescopic, care se retrage în sol atunci când nu este folosit, a murit zdrobit de dispozitiv, în centrul Londrei, anunţă Scotland Yard, relatează AFP.
Serviciile de urgenţă au fost chemate vineri seara să ajute un bărbat care a fost zdrobit în timp ce lucra la un pisoar telescopic, potrivit poliţiei.
”În pofida eforturilor serviciilor de urgenţă”, bărbatul a fost ”declarat mort la faţa locului”, a anunţat într-o postare pe Twitter poliţia, care a instituit un perimetru de securitate în zonă.
Pompierii precizează că bărbatul a fost blocat sub nivelul străzii de către dispozitiv, desfăşurat seara în acest cartier animat, în centrul Londrei, unde se află numeroase teatre, baruri şi restaurante.
Sadly a man has died after being crushed by a telescopic urinal in central London yesterday #london #news #centrallondon pic.twitter.com/AkFY8RzSj5
— Free Seed News (@FreeSeedNews) January 28, 2023
Un toliu a fost folosit pentru scoaterea bărbatului, iar la faţa locului au fost desfăşurate mijloace importante, inclusiv 25 de pompieri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.