Un membru al grupării americane de extremă dreapta Proud Boys a strigat "Trump a câştigat" la ieşirea dintr-un tribunal din Washington, vineri, după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru rolul său în asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA, relatează Reuters.
Dominic Pezzola nu a avut un rol de lider în cadrul grupului şi a fost singurul inculpat dintre cei cinci acuzaţi de "conspiraţie sedicioasă" care a fost achitat de această acuzaţie gravă asimilată trădării.
El a fost condamnat în schimb pentru alte infracţiuni, inclusiv obstrucţionarea unei proceduri oficiale şi agresarea poliţiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Dumneavoastră personal aţi jucat un rol semnificativ în evenimentele din acea zi", i-a spus judecătorul districtual Timothy Kelly, înainte de a pronunţa o sentinţă care a fost aproape înjumătăţită faţă de pedeapsa pe care o ceruseră procurorii. "A fost o ruşine naţională ceea ce s-a întâmplat", a adăugat judecătorul.
Kelly a remarcat însă faptul că Pezzola era un membru nou al grupului şi că a fost achitat de conspiraţie sedicioasă, dar în acelaşi timp a luat notă de acţiunile lui.
În cursul zilei de vineri urma să aibă loc şi o a doua audiere pentru pronunţarea sentinţei în cazul acuzatului Ethan Nordean, liderul grupului Proud Boys, care a fost condamnat pentru conspiraţie sedicioasă şi alte infracţiuni.
Joi, judecătorul Kelly a dispus ca alţi doi foşti lideri ai Proud Boys, Joseph Biggs şi Zachary Rehl, să execute 17 ani şi, respectiv, 15 ani de închisoare.
CITEȘTE ȘI SUA: Un judecător îi condamnă pe foştii lideri ai grupării de extremă dreapta ”Proud Boys” la 17 şi 15 ani de închisoare pentru atacul de la CapitoliuMii de susţinători ai lui Donald Trump au atacat Capitoliul la 6 ianuarie 2021 după un discurs în care republicanul a afirmat în mod fals că înfrângerea sa în alegerile din noiembrie 2020 a fost rezultatul unei fraude generalizate. Trump a continuat să facă aceste afirmaţii false chiar şi în prezent, când conduce cursa republicană pentru nominalizarea candidatului din 2024 care îl va înfrunta pe preşedintele democrat Joe Biden.
Cinci persoane, inclusiv un agent de poliţie, au murit în timpul sau la scurt timp după revolta de la Capitoliu, iar peste 140 de poliţişti au fost răniţi. Sediul Congresului american a suferit pagube de milioane de dolari.
Guvernul ceruse o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru Pezzola şi solicită o pedeapsă de 27 de ani pentru Nordean.
Deşi Pezzola a fost găsit nevinovat de răzvrătire, procurorii au declarat că atacul său asupra fostului agent de poliţie de la Capitoliu Mark Ode, căruia i-a luat scutul antirevoltă şi l-a folosit pentru a sparge o fereastră a Capitoliului, contribuie la justificarea unei pedepse cu închisoarea de lungă durată. "A fost un soldat de rând entuziast în această conspiraţie", a declarat vineri procurorul Erik Kenerson în faţa judecătorului.
Avocaţii lui Pezzola ceruseră ca clientul lor să fie condamnat la maximum cinci ani de închisoare şi au arătat că acesta a executat deja aproape trei ani de închisoare în aşteptarea procesului. Steven Metcalf, unul dintre avocaţii lui Pezzola, i-a spus judecătorului că Pezzola a fost prins în "focul momentului".
"Mă aflu în faţa dumneavoastră cu inima plină de regrete", a spus Pezzola într-un discurs emoţionant în faţa judecătorului, în care i-a cerut scuze poliţistului Ode şi a adresat comentarii pline de regret soţiei şi celor două fiice ale sale. "Nu ar fi trebuit să trec niciodată bariera de la Capitoliu în acea zi", a afirmat el spăsit.
Peste 1.100 de persoane au fost arestate pentru acuzaţii legate de atacul de la Capitoliu. Dintre acestea, peste 630 au pledat vinovate şi cel puţin 110 au fost condamnate la proces.
Fostul preşedinte al Proud Boys, Enrique Tarrio, va fi condamnat pe 5 septembrie. Guvernul solicită pentru el o pedeapsă cu 33 de ani de închisoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.