Antonio Lopes, un brazilian în vârstă de 73 de ani, a crezut că a câştigat dreptul la o pensie de aur luna trecută. În seara de 9 noiembrie, a aflat că a câştigat unul dintre cele mai mari zece câştiguri la loterie din istoria Braziliei, încasând 200 de milioane de reali brazilieni, adică aproximativ 32 de milioane de euro, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bucuria sa a fost însă de scurtă durată. Una dintre primele decizii pe care le-a luat în noua sa viaţă de milionar a fost să se programeze pentru o operaţie pentru a-şi înlocui dinţii. Astfel, pe 4 decembrie, a mers la centrul stomatologic. Dar, odată ajuns pe masa de operaţie, a murit, cel mai probabil din cauza unui atac de cord.

„Dacă acesta a fost un incident (independent de operaţie), clinica nu este de vină. Acum trebuie să aşteptăm autopsia şi raportul pentru a clarifica ce s-a întâmplat cu adevărat”, a explicat şeful poliţiei civile, Edison Pick.

Ancheta poliţiei continuă pentru a stabili cauza exactă a decesului.

La rândul său, clinica spune că este la dispoziţia autorităţilor.

Antonio Lopes era crescător de bovine şi tată a patru copii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.