Un bărbat a fost arestat marţi, după ce s-a stropit cu un lichid aparent inflamabil în apropierea sediului Parlamentului britanic, la Londra, fără să-şi dea foc, a anunţat poliţia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bărbatul avea o brichetă, dar nu s-a incendiat şi nu a fost rănit, a precizat poliţia.

Salvatori l-au stopit cu un extinctor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Bărbatul a fost arestat şi transportat la un spital pentru a fi examinat.

”Un bărbat care se afla chiar lângă mine a vărsat pe el (ceea ce mirosea a) benzină”, a declarat deputatul Huw Merriman pe Twitter, salutând răspunsul ”incredibil de curajos al poliţiei”, care i-a venit în ajutor.

Acest incident a avut loc într-un context deosebit de tensionat pe tema Brexitului, în favoarea căruia aproape 52% dintre britanicii care s-au prezentat atunci la urne au votat în referendumul din 2016, dar care continuă să împartă profund opinia publică şi clasa politică.

Deputaţii dezbat în prezent pe tema Brexitului în Parlament, cu 30 de zile înaintea datei divorţului de Uniunea Europeană (UE).

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.