Un autobuz de pasageri cu două etaje s-a ciocnit, miercuri, cu un camion cu lapte în nordul Indiei, omorând cel puţin 18 persoane şi rănind multe altele, au declarat oficialii, transmiten Associated Press.
Coliziunea a avut loc pe o autostradă din statul Uttar Pradesh, iar 19 persoane rănite au fost transportate de urgenţă la un spital. Starea lor este considerată stabilă, a declarat ofiţerul de poliţie Arvind Kumar. Autobuzul călătorea din statul nordic Bihar către capitala New Delhi.
"Autorităţile sunt în curs de identificare a victimelor, iar o anchetă a fost lansată pentru a determina cauza exactă a accidentului", a adăugat Kumar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Gaurang Rathi, un oficial guvernamental, a declarat că, potrivit unei investigaţii preliminare, este posibil ca autobuzul să fi depăşit viteza legală atunci când a lovit camionul cu lapte din spate, ceea ce a dus la răsturnarea ambelor vehicule. Coliziunea a fost suficient de gravă încât o parte a autobuzului a fost smulsă, provocând ejectarea pasagerilor din vehicul.
India are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate rutieră din lume, cu sute de mii de persoane ucise şi rănite anual. Majoritatea accidentelor sunt atribuite conducerii imprudente, drumurilor prost întreţinute şi vehiculelor învechite.
În mai, un autobuz care transporta pelerini hinduşi a derapat şi s-a rostogolit într-o prăpastie adâncă pe o autostradă muntoasă din Kashmirul controlat de India, omorând cel puţin 21 de persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.