În urmă cu un an, la 8 septembrie 2022, regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii se stingea din viaţă la vârsta de 96 de ani, la Castelul Balmoral din Scoţia, fiind regretată de o întreagă lume la sfârşitul unei domnii-record de 70 de ani. Imediat, Charles, fiul ei cel mare în vârstă de 74 de ani, i-a succedat pe tron, deşi ceremonia oficială de încoronare a avut loc opt luni mai târziu, la 6 mai 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Împlinirea unui an de la moartea Reginei Elizabeth a II-a nu va fi marcată prin niciun eveniment public, anunţă Palatul Buckingham

Regele Charles a parcurs un drum prudent, dar de succes în primul său an pe tronul britanic, spun prietenii şi observatorii regali, însă fisurile din cadrul familiei încă planează asupra domniei sale, relatează Reuters.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Criticii lui Charles, care a aşteptat mai mult decât orice alt moştenitor din istoria Marii Britanii pentru a deveni rege, au prezis că acesta ar putea căuta o revizuire radicală a monarhiei şi ar putea abandona abordarea neutră şi apolitică fermă a mamei sale faţă de acest rol. Dar, respectându-şi promisiunile anterioare, el a lăsat deoparte campania sa privind mediul şi schimbările climatice şi a rămas în limitele acceptate.

Ingrid Seward, redactor-şef al revistei Majesty Magazine, consideră că domnia sa a început "excepţional de bine". A încercat să îşi pună amprenta asupra funcţiei, deşi presiunea de a se ocupa de treburile curente de stat a împiedicat orice schimbare imediată mai amplă. "Cred doar că a fost foarte, foarte ocupat cu tot ceea ce s-a întâmplat anul acesta, a spus Seward. "Are propriile lucruri de făcut, dar în primul rând vine treaba de a fi rege", arată experta.

Prieteni ai regelui au declarat sub anonimat pentru publicaţia Sunday Times că Charles a găsit volumul de muncă surprinzător, dar că s-a acomodat în rolul său. "Pare foarte mulţumit şi fericit, după ce a jelit pierderea mamei sale, este aşezat. Destinul său a sosit şi el l-a întâmpinat", a declarat un prieten apropiat.

Presa spune că va lansa în curând o iniţiativă pentru a combate risipa de alimente, un lucru în concordanţă cu pledoaria sa pe termen lung pentru sustenabilitate. Ziarele au mai spus şi că el caută să reducă nivelul de personal din cadrul casei sale.

PROBLEMELE LUI CHARLES

Primul an al lui Charles a fost dominat de încoronarea sa în luna mai, în cadrul unei ceremonii grandioase la Westminster Abbey din Londra, urmărită de o audienţă globală. Aproape toată presa - care l-a criticat foarte mult timp după despărţirea de prima soţie, prinţesa Diana, şi moartea acesteia în 1997 - l-a susţinut cu entuziasm.

Nu totul a fost, însă, simplu.

Cea mai importantă problemă rămâne propria sa familie. Fratele său mai mic, prinţul Andrew - obligat să renunţe la orice rol oficial din cauza prieteniei sale cu finanţatorul american controversat Jeffrey Epstein, un infractor sexual condamnat, care s-a sinucis în închisoare, şi a unei acuzaţii de agresiune sexuală, pe care o neagă - vrea să revină în rândul familiei regale. Andrew a fost invitat la o reuniune de familie la Balmoral luna trecută. Fiul şi moştenitorul lui Charles, prinţul William, a fost fotografiat conducându-l spre biserică, în ceea ce ziarele au spus că este un semn de apropiere.

Apoi, mai este şi duşmănia de familie cu fiul său mai mic, prinţul Harry, şi soţia sa americană Meghan. În lunile de după moartea reginei, au apărut serialul lor documentar de pe Netflix, memoriile lui Harry şi interviurile televizate în care Harry şi-a atacat în mod repetat familia şi Palatul Buckingham, acuzându-i de complicitate în relatările negative din presă. Având în vedere că Harry a intentat numeroase procese împotriva presei britanice, subiectul nu va dispărea prea curând.

"El nu s-a ocupat cu adevărat de ei, din păcate, dar sunt încă în preajmă", spune Seward. "În mod evident, el vrea să-l ajute (pe Andrew), dar este foarte, foarte limitat în ceea ce priveşte modul în care îl poate ajuta", adaugă experta.

În cazul lui Harry, poate că există o speranţă. "Lupta lui este cu sistemul şi cu modul în care este condusă monarhia. Nu este o luptă directă cu tatăl său", spune ea. "Aşa că eu cred că Charles va face tot posibilul pentru a păstra acea uşă deschisă", adaugă Seward.

În timp ce mulţimi care îl aclamau au fost prezente la evenimentele sale oficiale, la fel au făcut-o şi republicanii antimonarhişti care au protestat, iar la un moment dat, chiar au fost aruncate ouă asupra noului rege.Arestarea membrilor grupului de campanie Republica înainte de încoronare nu numai că a stârnit îngrijorări cu privire la libertăţile fundamentale, dar a sporit şi profilul acestuia. Grupul intenţionează să protesteze la adresa monarhiei şi la deschiderea oficială a parlamentului, în noiembrie.

CÂT DE POPULAR ESTE REGELE CHARLES?

Popularitatea lui Charles a crescut brusc după urcarea sa pe tron, dar sondajele recente sugerează că aceasta a revenit la nivelurile anterioare, sub cele ale mamei sale. Un sondaj YouGov din această săptămână a arătat că 60% dintre respondenţi au o părere favorabilă despre Charles, faţă de 32% care au o părere negativă.

Există însă o prăpastie între generaţii, tinerii fiind mult mai puţin preocupaţi în general de familia regală. Şase din 10 persoane doresc să fie păstrată monarhia, a constatat sondajul YouGov, dar puţin peste un sfert doresc un şef de stat ales, în timp ce doar 35% dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani doresc să fie păstrată monarhia.

"În ciuda unui an de imagine în general bună a familiei regale, a unei relatări pozitive în ceea ce-l priveşte Charles, a încoronării şi a vizitelor sale în ţară, sprijinul pentru rege şi pentru instituţie a scăzut brusc", a declarat liderul republican Graham Smith.

Opinia mixtă este reflectată şi de oamenii de pe străzile Londrei care au vorbit cu Reuters.

David Brooks Wilson, un consultant, a declarat că, în opinia sa, primul an al lui Charles a decurs "destul de bine, având în vedere circumstanţele. Adică, săracul de el, a aşteptat atât de mult timp pentru a ajunge în acest post, nu-i aşa? Trebuie să te maturizezi în el. S-a ţinut departe de controverse, ceea ce a fost dificil pentru el, cred eu", a spus Wilson.

Dar într-o ţară care se confruntă cu o criză a costului vieţii, cu greve, cu probleme în serviciile publice şi cu drame politice interminabile, oamenii au multe alte lucruri de care să se îngrijoreze. Claire, o asistentă în vârstă de 27 de ani, a declarat: "Nu este un subiect care să mă intereseze. Pur şi simplu nu mă interesează, nu au nimic de-a face cu mine".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.