Ministerul francez de Externe anunţă că un al doilea cetăţean francez a fost ucis în atacuri ale mişcării palestiniene Hamas în Israel, relatează AFP.
”Franţa deplânge moartea tragică a unui al doilea cetăţean francez, victimă a atacurilor teroriste ale Hams împotriva Israelului”, anunţă o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei franceze, Anne-Claire Legendre.
”Urmărim demersurile întreprinse în vederea clarificării situaţiei cetăţenilor noştri nelocalizaţi”, anunţă ea.
Doi francezi au fost ucişi în confruntări armate în Israel.
Pe de altă parte, peste zece britanici au fost ucişi sau sunt daţi dispăruţi în acest confrintări, declară BBC o sursă oficială britanică.
Cel puţin nouă americani au fost ucişi în atacul Hamas în Israel, a confirmat, pe de altă parte, luni, Casa Albă.
”Prezentăm cele mai sincere condoleanţe victimelor familiilor tuturor persoanelor afectate şi le urăm însănătoşire grabmică răniţilor. Continuăm să urmărim situaţia îndeaproape şi rămânem în contact cu partenerii noştri israelieni şi autorităţile locale”, a anunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Consiliuljui Naţional american de Securitate (NSC).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...