Uniunea Europeană (UE) a sancţionat luni patru oficiali chinezi cu privire la încălcarea drepturilor omului uigurilor în Xinjiang - primele sancţiuni europene impuse Chinei de la un embargo asupra armamentului, în 1989, în urma reprimării în sânge a manifestaţiilor în favoarea democraţiei în Piaţa Tiananmen, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aceste sancţuni - interdicţii de acordare a vizei şi blocarea activelor -, publicate în Buletinul Oficial al UE, au fost impuse de către miniştrii de Externe ai Celor 27 din cauza tratamentului aplicat minorităţii musulmane uigure în Xinjiang, un teritoriu autonom situat în nord-vestul Chinei.

Cei 27 denunţă muncă forţată, tortură şi deţineri arbitrare ale unor etnici musulmani.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Sancţiunile îl vizează pe directorul Biroului Securităţii Publice din Xinjiang, Chen Mingguo, acuzat de ”încălcări grave ale drepturilor omului”, ”detenţii arbitrare şi tratamente degradante aplicate uigurilor şi membrilor altor minorităţi etnice musulmane, dar şi încălcări sistematice ale libertăţii lor religioase”.

Sancţiunile îi vizează, de asemenea, pe fostul conducător al provinciei Zhu Hailun, doi oficiali chinezi,  Wang Mingshan şi Wang Junzheng, şi Biroul Securităţii Publice al Corpului de Producţie şi Construcţie din Xinjiang.

Într-un comunicat, Ministerul chinez de externe îndeamnă UE ”să-şi corecteze greşeala” şi nu se amstece în afacerile interne chineze.

Beijingul a anunţat că a impus sancţiuni, ca represalii, unui număr de patru entităţi şi zece oficiali europeni, cărora le interzice sejurul în China continentală, la Hong Kong şi Macao şi să facă afaceri în China.

Eurodeputatul francez Raphaël Glucksmann se află între cele zece persoane acuzate de ”încălcări grave ale suveranităţii şi intereselor chineze şi de răspândirea unor minciuni şi informaţii false răuvoitoare”.

Entităţile sancţionate de către Beijing sunt Comitetul Politic şi de Securitate, o structură permanentă a Consiliului European, Subcomisia Drepturilor Omului din cadrul Parlamentului European (PE), Instititutul Mercator pentru Studii Chineze cu sedul la berlin şi Fundaţia Alianţa Democraţiilor, un ONG danez.

China respinge orice încălcare a drepturilor omului în Xinjiang şi susţine că ”lagăre” denunţate de UE permit o formare profesională a populaţiei locale în lupta împotriva extremismului.

Unii eurodeputaţi salută aceste sanţciuni impuse Chinei drept un prim pas, relatează Euronews.

Această decizie ”transmite un mesaj foarte clar: UE nu este pregătită să accepte încălcări ale drepturilor fundamentale fără să reacţioneze”, subliniază eurodeputata Inma Rodriguez-Pinero (S&D).

Această poziţie nu se bucură însă de o unanimitate în UE.

Ungaria nu împărtăşeşte această direcţie.

 Aceste sancţiuni au fost impuse după adoptarea unui mecanism care le permite europenilor să pedepsească persoane implicate în cazuri de încălcarea drepturilor omului.

Cei 27 au impus astfel sancţiuni unor oficiali birmani, libieni, nord-coreeni, dus-sudanezi sau ruşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.