Forţele aeriene ucrainene au declarat vineri că au doborât un avion de luptă rusesc în regiunea estică Doneţk, iar preşedintele Volodimir Zelenski a menţionat acest lucru în mesajul său de seară mulţumind regimentului Nikopol de apărare antiaeriană. La rândul său, presa de stat rusă relatează incidentul, fără a preciza modelul sau căror forţe aparţinea avionul, limitându-se să spună că cei doi piloţi s-au catapultat, trăiesc, iar la sol nimeni nu a fost rănit.
Într-o postare pe canalul Telegram, forţele aeriene ucrainene au afirmat că un avion de vânătoare rusesc Su-34 a fost doborât în apropierea oraşului Ienakieve, în regiunea Doneţk. Ienakieve se află la aproximativ 50 de kilometri de oraşul Doneţk, în interiorul teritoriului controlat de forţele ruse, relatează CNN.
Ukraine shot down a Russian Su-34 fighter-bomber jet today near Yenakiieve.
— Visegrád 24 (@visegrad24) March 3, 2023
The plane cost nearly USD 40 mln to build.
pic.twitter.com/ACsncHFY96
"Un avion a fost doborât deasupra oraşului. Toată lumea ar trebui să plece de pe stradă. Investigăm situaţia", a declarat vineri primarul din Ienakieve, Roman Hramenkov, pe canalul său oficial Telegram. O fotografie postată de primar arată un fum negru care se ridică pe cer nu prea departe de mai multe clădiri din oraş şi de străzile oraşului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
An enemy Su-34 military aircraft was shot down in the sky over the occupied Yenakiieve.
— NEXTA (@nexta_tv) March 3, 2023
Most likely, the Russian plane was shot down by its own air defense system. The pilots ejected. pic.twitter.com/2JDMQOUo3w
Ulterior, Hramenkov a declarat că a vizitat locul accidentului aviatic, împreună cu reprezentanţi ai poliţiei şi ai serviciilor de urgenţă. El a spus că dezgheţul actual împiedică accesul la avionul prăbuşit, potrivit RIA Novosti.
"Avionul s-a prăbuşit, este fum, este în flăcări. Am putut vedea doi piloţi care s-au ejectat cu paraşutele", a declarat primarul la televiziunea rusă.
"Nimeni nu este rănit la sol pentru că locul prăbuşirii este o fermă. Proprietarul acesteia spune că avionul se află pe câmp, în pădure. Ne bazăm pe informaţiile sale. Nimeni din sat sau din oraş nu a fost afectat", a declarat Hramenkov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.