Mai multe manifestaţii au loc loc, în ultima perioadă, în Ucraina, în oraşe ca Kiev, Odesa, Zaporojie, Liov, dar şi în orăşele ca Ivano-Frankivsk sau Termopil (vest) în semn de protest faţă de lipsa rotaţiei militarilor aflaţi pe front de aproape doi ani, la care participă mai ales femei, care cer în stradă o ”durată a serviciului echitabilă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ele cer o rotaţie a soţilor, fiilor sau fraţilor lor mobilizaţi de peste doi ani.

”Au dreptul la odihnă şki la reeducare. Militarii sunt într-o stare fizică şi mentală dificilă”, declară o manifestantă citată de site-ul Komentarii.ua.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În vestul extrem al Ucrainei, la Liov, au manifestat zeci de femei.

Cele mai multe împingeau cărucioare de copii, iar copii ţineau pancarte cu mesaje ca ”Aduceţi-l pe tata înapoi acasă”.

Unele afişau sloganul ”Soţul meu n-a luat doar bilet dus”.

La Ivano-Frankivsk şi Ternopil (vest), au manifestat câte 20 de femei.

”De ce se bat aceiaşi oameni de doi ani?”, scria pe o pancartă.

Pe malul Niprului, la Zaporojie, unele manifestante au defilat în ţinute militare ale soţilor lor.

”Mi-am pus uniforma soţului meu care a plecat voluntar din prmele zile ale războiului. Profesor de meserie, el serveşte azi în brigada de asalt a Zaporojie”, declară o manifestantă.

”Ne batem ca bărbaţii să aibă dreptul să se întoarcă după 18 luni, dacă vor. Ca acest lucru să se stabilească la nivel legislativ. Bărbaţii ar trebui să aibă drepturi. Dacă militarii n-au drepturi nu suntem un stat democratic”, continuă ea.

Agenţia naţională ucraineană de presă Ukrinform, care o citează pe această femeie, semnalează proteste şi în oraşe din estul Ucrainei, la Poltava, Kropîvnîţkîi, Dnipro şi Jîtomir.

PROIECT DE LEGE ÎN DEZBATERE

La sfârşitul lui decembrie 2023, Guvernul ucrainean a examinat un proiect de lege controversat în vederea unei înăspriri a mobilizării.

Textul prevede între altele o scădere a vârstei înrolării de la 27 la 25 de ani şi introducerea unor sancţiuni împotriva celor care se opun mobilizării.

Parlamentul ucrainean a respins acest proiect de lege al Guvernului drept ”contrat drepturilor omului” şi l-a trimis înapoi la revizuire.

Acest proiect are o miză dublă - mobilizarea unor bărbaţi tot mai tineri şi o alternare a bărbaţilor pe front.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunaţ într-o conferinţăă de presă, la 20 decembrie, că este necesară mobilizarea a 450.000 până la o jumătate de milion de bărbaţi ”în viitorul apropiat”.

Intrarea în vigoare a acestei legi i-ar rezolva cerinţele.

Şeful statului ucrainean recunoştea în urmă cu câteva zile o înrolare cu forţa a unor bărbaţi.

”Unii reprezentanţi ai unor bitouri de înrolare militară au bătut drumurile în căutare de bărbaţi care refuză să se mobilizeze de bunăvoie, dar a fost o greşeală”, declara el unui post german.

În opinia sa, acest proiect de lege este menit să împiedice repetarea acestor abuzuri.

Înainte să se vorbească despre această lege au avut loc manifestaţii în mai multe oraşe mari, în decembrie.

Aproximativ 600 de femei d-au adunat la Kiev pentru a protesta faţă de epuizarea fiilor şi soţilor lor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.