Un bombardament rusesc asupra unei clădiri din Harkov, mare oraş la frontiera din nord-estul Ucrainei care este vizat în mod regulat, a provocat moartea unui copil şi a rănit cel puţin 29 de persoane miercuri seara, au declarat autorităţile locale, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

O bombă aeriană ghidată, o armă puternică utilizată pe scară largă de Rusia, a lovit o clădire din oraş, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Copilul ucis era un băiat de 11 ani, care a murit în urma unor „răni grave la cap şi fracturi”, a declarat guvernatorul Oleg Sinegubov.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Distrugerile provocate de bomba aeriană ghidată a inamicului sunt destul de extinse, ameninţând cu prăbuşire şi punând în pericol activitatea salvatorilor în general”, a adăugat el.

Primarul oraşului Harkov, Igor Terekhov, a declarat că atacul aerian a distrus mai multe etaje.

Videoclipurile care circulă pe internet arată o gaură imensă în faţada unei clădiri înalte.

Alte imagini, publicate de poliţia naţională, arată un morman de resturi, inclusiv bucăţi de perete, metal, haine şi mobilier, la locul atacului.

Harkov este foarte des ţinta tirurilor ruseşti. Acesta se află la mai puţin de 30 de kilometri de frontiera cu Rusia.

Miercuri seara, Zelenski a făcut apel la partenerii săi occidentali să ia măsuri ca răspuns la această lovitură.

"Fiecare decizie pe care o amână înseamnă cel puţin zeci, dacă nu sute, de bombe ruseşti împotriva Ucrainei. Deciziile lor implică vieţile concetăţenilor noştri", a spus el.

Preşedintele a cerut Occidentului dreptul de a lovi mai departe în teritoriul rus cu arme cu rază lungă de acţiune.

În mai, armata rusă a încercat o ofensivă în regiunea Harkov, cu scopul declarat de a crea o zonă tampon pentru a limita atacurile ucrainene împotriva obiectivelor militare sau industriale de pe teritoriul său.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.