Armata ucraineană a declarat că a distrus, folosind o dronă kamikaze, un turn de supraveghere din regiunea rusă de frontieră Briansk, aceeaşi în care săptămâna trecută Moscova denunţa o infiltrare a unor „sabotori ucraineni” care ar fi ucis doi civili ruşi şi ar fi rănit un copil.
„Forţele de recunoaştere ale forţelor speciale Kraken au distrus un turn de supraveghere în regiunea Briansk, folosind o dronă kamikaze”, a declarat, într-o postare pe Telegram, unitatea Kraken a serviciului de informaţii al armatei ucrainene, relatează CNN.
The intelligence forces of the special unit "KRAKEN" destroyed an observation tower in the Bryansk region with the help of a kamikaze drone. pic.twitter.com/4oKiJlCiKC
— NOËL (@NOELreports) March 5, 2023
Se întâmplă rar ca forţele ucrainene să recunoască un atac asupra teritoriului rus, notează CNN, care observă că revendicarea vine după „o incursiune a voluntarilor ruşi care luptă pentru Ucraina” în aceeaşi regiune rusă, săptămâna trecută.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oficiali ruşi din domeniul securităţii au afirmat că un mic grup armat ucrainean a trecut graniţa rusă în sudul regiunii Briansk, dar acuzaţiile au fost respinse de Kiev ca fiind o „provocare deliberată clasică” a Kremlinului.
Serviciul de Securitate al Rusiei (FSB) a afirmat joi că agenţia a desfăşurat operaţiuni după ce un grup de „naţionalişti ucraineni înarmaţi au încălcat frontiera de stat” în acest district. Preşedintele Vladimir Putin a descris ulterior incidentul ca fiind un atac terorist.
Luni, FSB a acuzat serviciile de securitate ucrainene că se află în spatele unei tentative de asasinat asupra unui oligarh rus naţionalist, un susţinător al războiului Moscovei din Ucraina, Konstantin Malofeev. Un atentat cu bombă dejucat ar fi vizat maşina omului de afaceri. Potrivit FSB, atentatul ar fi fost organizat pentru serviciile ucrainene de activistul rus de extremă dreapta Denis Kapustin, care stă în Ucraina şi care ar lupta de partea armatei ucrainene. Denis Kapustin, cunoscut şi sub numele de Denis Nikitin, este un fost luptător de arte marţiale mixte şi este liderul din Ucraina al Corpului Voluntarilor Ruşi (RDK), o formaţiune naţionalistă anti-Putin, care ar fi revendicat săptămâna trecută incursiunea din regunea Briansk, negând însă că ar fi făcut victime printre civili.
CITEȘTE ȘI FSB susţine că a dejucat un complot ucrainean ce viza asasinarea oligarhului naţionalist rus Konstantin Malofeev
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.