Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui sat din apropiere de Toreţk, un oraş din estul Ucrainei vizat de un număr tot mai mare de atacuri ruseşti de la începutul lunii iunie, informează AFP.
"Graţie unei operaţiuni de succes, unităţi ale Grupului Central de Trupe au eliberat localitatea Sumî", a precizat Ministerul rus al Apărării în raportul său zilnic.
Acest mic sat este situat în apropiere de Toreţk, un oraş care constituie un important blocaj în acest sector al frontului. Căderea sa ar permite armatei ruse accesul la Kostiantynivka şi, eventual, la Kramatorsk, obiectivul final al Kremlinului în această regiune.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Locuitorii din Toreţk intervievaţi săptămâna aceasta de AFP au raportat zeci de bombardamente ruseşti zilnice, în creştere de la începutul lunii iunie. Autorităţile au îndemnat locuitorii să evacueze.
Rusia câştigă teren de mai multe luni în estul Ucrainei în faţa unui adversar lipsit de oameni şi de muniţie, dar nu a reuşit să facă nicio incursiune majoră.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.