Separatiştii proruşi din estul Ucrainei au încălcat duminică armistiţiul cu forţele guvernamentale, rănind un soldat, a afirmat armata ucraineană, potrivit Reuters.
Forţele rebele ar fi folosit un lansator de grenade asupra soldaţilor în zona Krasnohorivka.
Armata ucraineană a precizat că atacul arată că forţele proruse vor să strice acordul dintre cele două părţi şi negociatorii OSCE cu privire la un armistiţiu total, care a intrat în vigoare la 27 iulie.
În conflictul dintre trupele ucrainene şi rebelii proruşi au murit în ultimii ani 13.000 de oameni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.