Ucraina contează pe continuarea susţinerii statelor membre ale Grupului Celor Şapte (G7), anunţă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Zelenski le-a mulţumit sâmbătă, într-o reuniune prin videoconferinţă, statelor membre G7 pentru leaderhipul lor.

”Ştiţi foarte bine de ce avem nevoie pentru a ne apăra cerul, a ne consolida armata la sol. Şi ştiţi de ce avem nevoie pentru a ne susţine şi continua succesele pe mare. Şi ştiţi perfect de bine că avem nevoie de toate acestea la timp şi că noi contăm pe voi”, le-a supus el şefilor de stat şi de guverne din G7.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a particpat la această reuniune, la Kiev, la marcarea a doi ani de la invazia rusă, împreună cu premierul canadian Justin trudeau, premierul italian Giorgia Meloni şi preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

Zelensky a subliniat că o victorie împotriva Rusiei înseamnă o victorie a comunităţii internţaionale şi a dreptului internţaional.

”Vă rog să nu uitaţi că ambiţiile imperialiste şi revanşismul pot să fie înfrânte doar împrenă cu cei infectaţi de ele, iar acesta este lucrul care deschide spaţiul adevăratei securităţi şi dezvoltări ale democraţiei”, a declarat el.

Şefii de stat şi de guverne din G7 au reiterat într-un comunicat comun, după această reuniune virtuală, că susţin Ucraina ”atât timp cât este necesar”.

Casa Albă a publicat această Declaraţie comună, în contextul în care continuarea finanţării americane a Kievului se află sub semnul întrebării.

Liderii G7 îl acuză în acest document pe preşedintele rus Vladimir Putin de faptul că şi-a ”obligat poporul să plătească un preţ greu al acţiunilor nesăbuite ale Guvernului său”.

PROMISIUNI EUROPENE

Oficiali ucraineni au anunţat sâmbătă că au primit asigurări de la lideri europeni cu privire la furnizarea unor noi ajutoare, în urma unor îngrijorări privind o scădere a ajutorului Occidentului.

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a anunţat pe X că a discutat sâmbătă la telefon cu şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi că a primit asigurări că statele membre ale Uniunii Europene (UE) îşi vor accelera livrările de amuniţie de artilerie.

”Obuzele de artilerie sunt prioritatea absolută în acest moment”, subliniază Kuleba.

”Până la sfârşitul lui martie, UE plănuieşte să trimită aproape 170,000 de cartuşe Ucrainei şi acţionează să crească volumul livrărilor”, adaugă el.

UE a eşuat să-şi respecte angajamentul de a-şi creşte priducţia de muniţie pentru a aproviziona armata ucraineană, depăşită semnificativ de arileria rusă.

Premierul ucrainean Denis Şmîhal a anunţat într-un comunicat că s-a întâlnit cu Ursula von der Leyen în cursul vizitei la Kiev a preşedintei Comisiei Europene.

UE a adoptat recent un ajutor în valoare de 50 de miliarde de euro pe o perioadă de patru ani destinat Ucrainei, blocat o vreme de către premierul ungar Viktor Orban.

Şmîhal anunţă că von der Leyen i-a transmis că prima tranşă - în valoare de 4,5 miliarde de euro - urmează să fie plătită în martie.

El anunţă că a discutat cu preşedinta CE despre situaţia de la frontiera Ucrainei cu Polonia, blocată de către agricultori polonezi împotriva unor importuri ucrainene ieftine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.