Trupul unei fetiţe palestiniene în vârstă de 6 ani, care a implorat ore în şir ajutor pentru a fi salvată după ce ea şi familia ei au fost prinse sub focul soldaţilor israelieni în Fâşia Gaza, a fost găsit sâmbătă de rude, la 12 zile de la incident, relatează Reuters.
Rudele au găsit sâmbătă cadavrul fetiţei împreună cu cadavrele a cinci membri ai familiei sale şi a doi lucrători de ambulanţă care se duseseră să o salveze.
Semiluna Roşie palestiniană a acuzat armata israeliană că a ţintit în mod deliberat ambulanţa pe care o trimisese la faţa locului, după ce a petrecut trei ore la telefon cu Hind Rajab, fetiţa care implora ajutor în timp ce în spatele ei răsunau focuri de armă grele. "Ocupaţia a vizat în mod deliberat echipajul Semilunii Roşii, în ciuda unei coordonări prealabile pentru a permite ambulanţei să ajungă la faţa locului ca să o salveze pe Hind", a declarat Semiluna Roşie într-un comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Armata israeliană nu a răspuns imediat la o solicitare a Reuters de a comenta declaraţia Semilunii Roşii.
Membrii familiei au găsit trupul lui Hind împreună cu cele ale unchiului şi mătuşii sale şi ale celor trei copii ai lor, într-o maşină în apropierea unui sens giratoriu din suburbia Tel al-Hawa din oraşul Gaza, a raportat agenţia oficială palestiniană de ştiri Wafa.
Semiluna Roşie a publicat o fotografie a ambulanţei, în care se vede aproape complet arsă. Imaginile filmate de Al Jazeera de la faţa locului păreau să arate ambulanţa la doar câţiva paşi de maşina în care se afla familia, o Kia Picanto neagră avariată şi plină de găuri de gloanţe.
What remains of the PRCS ambulance sent to rescue Hind Rajab 12 days ago. The ambulance was bombed by the Israeli occupation, resulting in the deaths of the crew, Yusuf Al-Zeino and Ahmed Al-Madhoun.#Gaza #NotATarget #IHL #TheyKilled_Hind_YousefAndAhmed pic.twitter.com/TrCqRSvZYA
— PRCS (@PalestineRCS) February 10, 2024
Situaţia dificilă a lui Hind, dezvăluită în clipuri audio sfâşietoare în timp ce vorbea îngrozită cu lucrătorii de la salvare, în urmă cu 12 zile, a subliniat condiţiile imposibile pentru civili în faţa asaltului de patru luni al Israelului asupra Fâşiei Gaza. Peste 28.000 de persoane ar fi fost ucise în Gaza începând din 7 octombrie, potrivit autorităţilor sanitare de aici.
Pe parcursul războiului, armata israeliană a declarat că ia măsuri pentru a evita victimele civile, dar s-a confruntat cu critici internaţionale puternice din cauza numărului mare de victime.
Înregistrările audio publicate de Semiluna Roşie la începutul acestei luni redau un apel către dispecerat care a fost făcut mai întâi de verişoara adolescentă a lui Hind, Layan Hamadeh, care a spus că un tanc israelian se apropie, înainte de a se auzi tiruri şi ţipete. Considerată a fi singura supravieţuitoare, Hind a rămas la telefon timp de trei ore cu dispecerii, care au încercat să o liniştească în timp ce se pregăteau să trimită o ambulanţă. "Veniţi să mă luaţi", a fost auzită Hind plângând cu disperare într-o altă înregistrare audio. "Sunt atât de speriată, vă rog să veniţi", a implorat fetiţa.
Semiluna Roşie palestiniană a declarat că, după ce s-a coordonat cu armata israeliană prin intermediul mediatorilor şi a primit undă verde, a stabilit că este suficient de sigur să trimită o ambulanţă cu doi membri ai echipajului, Youssef Zeino şi Ahmed Al-Madhoon. "În ultima noastră comunicare cu echipa, aceştia au spus că forţele de ocupaţie au îndreptat un fascicul laser spre ei. Am auzit focuri de armă şi apoi o explozie", a declarat purtătorul de cuvânt al Semilunii Roşii din Ramallah, Nebal Farsakh.
Contactul a fost apoi pierdut atât cu echipa de ambulanţă, cât şi cu Hind, lăsând familiile lor, colegii şi mulţi oameni din întreaga lume îngrijoraţi de soarta lor.
"În timp ce continuăm să investigăm ce s-a întâmplat cu exactitate, dorim să reiterăm că civilii trebuie să fie protejaţi - niciun copil nu ar trebui să fie îngrozit că moare, înconjurat de cadavrele membrilor familiei sale. Faptul că acestea au fost potenţial ultimele momente ale lui Hind este devastator şi insuportabil", a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.