Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că distrugerile războiului din Ucraina au făcut ca oraşele să arate „la fel de rău ca în Gaza, şi chiar mai rău”, dar nu a oferit detalii despre ce fel de pace caută în războiul adus în această ţară de invazia Rusiei din urmă cu aproape trei ani, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Vorbim cu ruşii, vorbim cu conducerea ucraineană”, a spus Trump, fără a oferi detalii.

Întrebat dacă le va cere ruşilor să părăsească teritoriul ucrainean, el nu a răspuns la această întrebare.

Anterior, preşedintele american anunţase, în conferinţa de presă comună susţinută la Casa Albă alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, că SUA doresc să preia în proprietate Fâşia Gaza şi să o reconstruiască în timp ce locuitorii teritoriului vor fi relocaţi în altă parte.

În ceea ce priveşte Ucraina, Trump sugerase de curând că în schimbul ajutorului militar şi financiar primit de la Washington, Kievul ar trebui să-i dea acces la mineralele rare pe care le deţine, o idee cu care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pare să fie de acord. Într-un interviu publicat marţi, liderul ucrainean s-a arătat dispus să discute cu Vladimir Putin, dar contururile unui plan de pace pentru Ucraina rămân în continuare vagi. Zelenski a spus că echipa sa a discutat cu doi dintre consilierii apropiaţi ai lui Trump în ultimele zile şi se pun la punct detaliile vizitei unei delegaţii americane în Ucraina şi ale unor contacte personale între el şi Trump.

CITEȘTE ȘI Ucraina este dispusă să discute cu Putin dacă este necesar, afirmă Zelenski. El anunţă că peste 45.000 de soldaţi ucraineni au murit în război
CITEȘTE ȘI Zelenski spune că Ucraina este dispusă să dea minerale în schimbul ajutorului militar american. El anunţă că echipa sa a fost în legătură în ultimele zile cu oficiali de rang înalt de la Casa Albă

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.