Donald Trump acuză administraţia Obama că a interceptat comunicaţii în birourile sale de din Trump Tower, la New York, înainte de alegerile de anul trecut, relatează The Guardian.
Preşedintele Statelor Unite a scris sâmbătă pe Twitter, la ora locală 5.35 (12.35, ora României), ”Teribil! Tocmai am descoperit că Obama m-a «interceptat» în Trump Tower chiar înainte de victorie. Nu s-a găsit nimic. Asta este mccarthism!”, referindu-se la urmărirea activiştilor şi simpatizanţilor comunişti în Statle Unite, în anii '50, condusă de senatorul republican Joe McCarthy.
Terrible! Just found out that Obama had my "wires tapped" in Trump Tower just before the victory. Nothing found. This is McCarthyism!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) March 4, 2017
Just out: The same Russian Ambassador that met Jeff Sessions visited the Obama White House 22 times, and 4 times last year alone.
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) March 4, 2017
Is it legal for a sitting President to be "wire tapping" a race for president prior to an election? Turned down by court earlier. A NEW LOW!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) March 4, 2017
I'd bet a good lawyer could make a great case out of the fact that President Obama was tapping my phones in October, just prior to Election!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) March 4, 2017
How low has President Obama gone to tapp my phones during the very sacred election process. This is Nixon/Watergate. Bad (or sick) guy!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) March 4, 2017
Mesajul face parte dintr-o serie pe care preşedintele le-a postat pagina sa de Twitter.
El a depus, de asemenea, eforturi pentru a-l apăra pe Jeff Sessions, în contextul în care secretarul său al Justiţiei este criticat extrem de dur din cauza unor întâlniri cu ambasadorul rus la Washington Serghei Kisliak în timpul campaniei în vederea alegerilor prezidenţiale de la 8 noiembrie 2016.
”Prima întâlnire pe care Jeff Sessions a avut-o cu ambasadorul rus a fost stabilită de adminsitraţia Obama în cadrul unui program educativ pentru 100 de ambasadori”, a scris Trump. ”Proaspăt lansat: acelaşi ambasador rus care s-a întâlnit cu Sessions l-a vizitat pe Obama la Casa Albă de 22 de ori, iar de patru ori numai anul trecut”, a adăugat el.
Trump nu oferă nicio altă informaţie pentru a-şi susţine acuzaţia potrivit căreia Obama a făcut ”interceptări” la Trump Tower şi era neclar pe ce informaţii îşi bazează acuzaţiile.
El îi reproşează fostului preşedinte al Statelor Unite că este o ”persoană răufăcătoare (sau bolnavă)”.
Donald Trump a făcut, de asemenea, o paralelă cu scandalul Watergate - spionajul politic care a condus în 1974 la demisia lui Richard Nixon din funcţia de preşedinte al ţării.
De asemenea, şeful statului american afirmă că un tribunal a refuzat să elibereze un mandat în vederea unor interceptări, fără să precizeze despre ce tribunal este vorba.
Presa americană scrie în ultimele săptămâni că FBI a cerut vara trecută un mandat de la Tribunalul pentru supravegherea serviciilor de informaţii străine pe teritoriul Statelor Unite (FISA), pentru a monitoriza membri ai echipei lui Trump suspectaţi de contacte cu oficiali ruşi.
Mandatul a fost mai întâi refuzat, dar a fost acordat în octombrie, potrivit presei.
Însă acest lucru nu a fost confirmat vreodată în mod oficial şi este neclar dacă s-a ajuns la o anchetă completă.
Trump a catalogat presupusa interceptare ”o nouă josnicie” şi a apreciat că ”acesta este Nixon/Watergate", referindu-se la cel mai notoriu scandal din 1972, care a condus la înlăturarea lui Nixon, după expunerea publică a unei reţele de spionaj politic, sabotaj şi mituire.
Trump este afectat de acuzaţii cu privire la legături între echipa sa de campanie şi Moscova, în urma unui raport al serviciilor de informaţii americane potrivit căruia ruşii au fost implicaţi în atacuri cibernetice vizând să-l ajute să obţină victoria în alegeri.
Într-o ultimă întorsătură a acestui scandal, secretarul Justiţiei Jeff Sessions a fost nevoit să se retragă dintr-o anchetă cu privire la presupusa interferenţă rusă.
Sessions a luat această decizie ce presa a dezvăluit că s-a întâlnit cu ambasadorul rus în timpul campaniei, lucru pe care l-a dezminţit în audierile în vederea confirmării sale în funcţia de secretar al Justiţiei şi procuror general.
Consilierul lui Trump pe probleme de securitate naţională Michael Flynn a fost nevoit să demisioneze la patru luni după ce a intrat în funcţie, deoarece a indus în eroare Casa Albă cu privire la contactele sale cu Kisliak în timpul campaniei electorale. Ei ar fi discutat despre sancţiunile americane impuse ruşilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.