Preşedintele american, Donald Trump, a declarat miercuri că administraţia sa a cerut dovezile video şi audio din investigaţia Turciei privind dispariţia jurnalistului Washington Post, Jamal Khashoggi, despre care Turcia susţine că a fost ucis la consulatul saudit din Istanbul, scrie Politico.
„Am cerut aceste dovezi, dacă ele există”, a declarat Trump, adăugând că nu este sigur că există. „Probabil că există, posibil să existe”, a afirmat preşedintele american, susţinând că va primi un raport complet de la Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, care a fost în Arabia Saudită şi în Turcia pentru a discuta despre acest caz. „Aceasta va fi printre primele întrebări pe care le voi pune”, a adăugat Trump.
Khashoggi, un jurnalist saudit care a fost critic la adresa Prinţului Mohammed bin Salman şi altor membri ai familiei regale saudite, a fost ultima oară văzut intrând în consulatul saudit din Istanbul pe 2 octombrie. Presa din Turcia a publicat ceea ce par să fie înregistrări audio din timpul interogării lui Khashoggi. Conform înregistrărilor, degetele lui au fost tăiate în timpul interogării iar el a fost ulterior decapitat, conform New York Times.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.