Tribunalul Suprem, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a anunţat joi deschiderea unei anchete cu privire la ”terorism” împotriva liderului separatist catalan Carles Puigdemont, în legătură cu tulburări care au avut loc în 2019 după condamnarea la închisoare a liderilor separatişti catalani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acest anunţ intervine în contextul în care Guvernul spaniol de stânga al lui Pedro Sanchez şi Partidul ”Împreună pentru Catalonia” (JxCat) al lui Carles Puigdemont negociază o lege privind o amnistiere a separatiştilor implicaţi în secesiunea eşuată a Cataloniei în 2017 - una dintre cele mai grave crize politice din istoria contemporană a Spaniei.

Tribunalul Suprem se declară, într-un comunicat, ”competenet” să ”deschidă o anchetă şi, dacă este cazul, să-l judece pe fostul preşedinte regional catalan Carles Puigdemont” cu privire la ”delicte de terorism în legătură cu fapte vizate de ancheta cu privire la «Tsunamiul Democratic»”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”TSUNAMIUL DEMOCRATIC”, O PLATFORMĂ MISTERIOASĂ

”Tsunamiul Democratic” este numele unei platforme misterioase care a îndemnat la proteste faţă de condamnarea - la 14 octombrie 2019 - a nouă lideri separatişti la închisoare cu privire la rolul pe care l-au jucat în secesiunea eşuată don 2017.

Mii de activişti au blocat aeroportul din Barcelona în acea zi.

Această organizaţie s-a aflat la originea, între altele. a blocării drumurilor din Catalonia în contextul unor tensiuni puternice - marcate de scene de gherilă urbană - la Barcelona.

Tribunalul Suprem, care a numit un judecător de instrucţie să ancheteze cu privire la acest caz, ”nu are nicio îndoială asupra faptului că faptele de care este acuzat «Tsunamiul Democratic» ţin de terorism”, subliniază în acest comunicat instanţa.

Potrivit Tribunalului, ”există mai multe indicii care acreditează participarea la fapte a lui Carles Puigdemont”, care ”a fost informat încă de la început despre înfiinţarea acestui nou grup organizat în scopul răsturnării ordinii constituţionale şi destabilizării grave a instituţiilor democratice”.

În afară de Carles Puigdemont - care a fugit în Belgia în 2017, pentru a se sustrage justiţiei spaniole - această anchetă îl vizează pe Rubén Wagensberg, un ales în Parlamentul regional catalan, care a fugit din Spania în urmă cu câteva săptămâni pentru a se sustrage unor urmăriri penale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.