Un schimb de focuri între soldaţi ucraineni staţionaţi în regiunea Harkov (nord-estul Ucrainei) s-a soldat cu trei morţi şi patru răniţi grav, a anunţat miercuri o divizie a armatei ucrainene.
Soldaţii au folosit arme de foc în una dintre unităţi. "Trei soldaţi au fost ucişi şi alţi patru au fost răniţi', a precizat divizia Khortytsia, scrie AFP.
Au suferit răni "grave", iar forţele de ordine se află la faţa locului, a precizat aceeaşi sursă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Conducerea ia toate măsurile necesare pentru a preveni repetarea unor astfel de incidente în viitor", a adăugat aceasta.
Circumstanţele incidentului nu au fost încă clare, iar armata nu a precizat cine este responsabil, spunând doar că armele au fost folosite din motive "personale" şi nu militare.
Violenţa în rândul personalului militar în serviciu este un subiect sensibil în Ucraina, dar împuşcăturile sunt rare.
În ianuarie 2022, cu câteva săptămâni înainte de invazia rusă, un recrutat al Gărzii Naţionale Ucrainene în vârstă de 21 de ani a ucis patru soldaţi şi un civil cu o puşcă de asalt într-o fabrică aerospaţială.
În mai 2024, un soldat rus în vârstă de 57 de ani, recrutat dintr-o colonie penală, ar fi împuşcat mortal şase dintre camarazii săi în regiunea Doneţk din est.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.