Parchetul General al Rusiei a încadrat luni grupul anticorupţie Transparency International, cu sediul în Germania, la categoria "organizaţie indezirabilă", anunţă agenţia TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"S-a constatat că activităţile acestei organizaţii depăşesc în mod clar scopurile şi obiectivele declarate", se arată într-un comunicat al Parchetului General rus. "Acţionând în mod oficial ca o organizaţie care luptă împotriva corupţiei în întreaga lume, aceasta intervine în afacerile interne ale Federaţiei Ruse, ceea ce reprezintă o ameninţare la adresa fundamentelor ordinii constituţionale şi a securităţii Federaţiei Ruse", precizează instituţia.

Eticheta "indezirabil" a fost aplicată în cazul a zeci de grupuri străine, de când Rusia a început să folosească această clasificare, în 2015, şi adesea serveşte ca un pas premergător pentru ca Ministerul Justiţiei să interzică o organizaţie în mod direct.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De altfel, agenţia TASS precizează că informaţiile privind această decizie au fost trimise Ministerului rus al Justiţiei pentru a fi incluse în lista organizaţiilor neguvernamentale străine şi internaţionale ale căror activităţi sunt recunoscute ca fiind indezirabile în Federaţia Rusă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.