Uniunea Europeană a căzut de acord să „analizeze” o propunere de a menţine Marea Britanie în întregime într-o uniune vamală temporară cu UE după Brexit, ca parte a unor măsuri de a evita o graniţă strictă în Irlanda, a afirmat prim-ministrul britanic, Theresa May, scrie Politico.
May a afirmat luni în Parlament că nu consideră că cele două părţi sunt departe una de alta în discuţiile privind Brexitul, în ciuda faptului că nu s-a ajuns la un acord în weekend, înaintea unui summit al Consiliului European.
May a informat că, deşi propunerea britanicilor privind „o soluţie vamală pentru întreaga Marea Britanie” a fost primită pozitiv, Uniunea Europeană a comunicat că „nu există destul timp pentru a clarifica toate detaliile acestei soluţii în următoarele săptămâni”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Astfel, chiar şi cu progresul pe care l-am făcut, UE cere în continuare o soluţie de rezervă la soluţia de rezervă – practic o poliţă de asigurare pentru poliţa de asigurare - şi doresc ca aceasta să fie soluţia care priveşte doar Irlanda de Nord, cea propusă anterior”, a declarat prim-ministrul, referindu-se la o propunere anterioară a UE prin care Irlanda de Nord ar rămâne în uniunea vamală. May a afirmat în trecut că o astfel de soluţie ar fi inacceptabilă pentru că ar separa Irlanda de Nord de restul Marii Britanii.
Theresa May a insistat că orice propunere de rezervă – o garanţie legală de a preveni o graniţă strictă în insula Irlandei în cazul în care cele două părţi nu ajung la un acord privind viitoarea relaţie comercială – trebuie să fie limitată ca timp.
„Trebuie să pot privi poporul britanic în ochi şi să spun că această soluţie este temporară”, a declarat ea. „Oamenii sunt îngrijoraţi, pe bună dreptate, că ceea ce era temporar ar putea deveni permanent, în situaţia în care nu se va ajunge la o nouă relaţie între UE şi Marea Britanie. Nu vom fi prinşi permanent într-o uniune vamală unică, fără să putem încheia acorduri comerciale semnificative”, a adăugat May.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.