Ministerul taiwanez al Apărării a condamnat, sâmbătă, Beijingul pentru trimiterea de baloane deasupra liniei mediane care separă insula autonomă de China continentală, pe care a descris-o drept o "ameninţare serioasă" la adresa legăturilor aeriene şi o formă de hărţuire, scrie AFP.
China, care consideră Taiwan, parte integrantă a teritoriului său, a promis să readucă într-o zi insula în componenţa sa, folosind forţa dacă este necesar.
Beijingul şi-a intensificat presiunea militară şi politică în ultimii ani, trimiţând un număr fără precedent de avioane de vânătoare şi nave de război în jurul insulei.
În decembrie, Ministerul Apărării din Taipei a început să anunţe apariţia baloanelor chinezeşti în jurul Taiwanului, notând cel puţin patru incidente în care acestea au zburat direct deasupra insulei.
"Datorită traiectoriei lor recente, (baloanele) reprezintă o ameninţare serioasă la adresa siguranţei multor legături aeriene internaţionale", a afirmat Ministerul Apărării într-o declaraţie în care a condamnat China de nepăsare faţă de siguranţa aviaţiei.
De asemenea, ministerul a publicat sâmbătă o ilustraţie care arată două baloane chinezeşti despre care a spus că au trecut linia mediană în ziua precedentă, unul dintre ele direct deasupra insulei.
"(Obiectivul) principal al recentei detectări de baloane este un (tip de) hărţuire de tip 'zonă gri' cu scopul de a folosi războiul cognitiv pentru a afecta moralul poporului nostru", se adaugă în comunicat.
Tacticile din "zona gri" se referă la acţiuni agresive desfăşurate de un stat care se abţine de la războiul deschis. Mulţi experţi consideră că acest lucru este ceea ce face China Taiwanului prin demonstraţiile sale militare de forţă aproape zilnice în jurul insulei.
"Facem apel la încetarea imediată a acestei practici pentru a asigura siguranţa zborurilor în regiune", a declarat ministrul.
Declaraţia intervine cu o săptămână înainte de alegerile prezidenţiale din Taiwan, care vor determina viitorul relaţiilor insulei cu Beijingul în funcţie de ceea ce vor alegătorii.
De la alegerea preşedintelui taiwanez Tsai Ing-wen în 2016, China a întrerupt orice comunicare la nivel înalt cu guvernul acesteia, deoarece nu recunoaşte suveranitatea Beijingului asupra insulei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.