Principalul suspect pentru atacul sinucigaş de la Sankt Petersburg, soldat cu 14 morţi, a închiriat un apartament în oraş cu o lună înainte de atentat, au declarat miercuri vecinii acestuia, citaţi de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Djalilov a închiriat apartamentul în blocul cu nouă etaje din epoca sovietică, aflat în nordul Sankt Petersburg, la întoarcerea dintr-o vizită în oraşul său natal, Oş, din Kîrgîzstan.

Blocul se află la aproximativ 20 de kilometri distanţă de locul exploziei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Vecini au povestit că Sjalilov era foarte liniştit. “În apartament era mereu linişte”, a spus o femeie. “Când proprietara a plecat (din apartament – n.r.), am întrebat-o şi a spus că este un băiat decent şi să o sun dacă face gălăgie”, a adăugat ea. “Dar nu am auzit niciodată (…) muzică. Poate a pornit o dată televizorul”, a declarat vecina.

Femeia îşi aminteşte că, la un moment dat, l-au vizitat cinci oameni care păreau ruşi, dar nu i s-a părut nimic extraordinar.

A doua zi după atac, oficiali de securitate au verificat apartamentul şi le-au ordonat locatarilor din clădire să plece – o măsură de precauţie luată de poliţie, pentru cazul în care în interior se mai aflau explozibili sau echipamente pentru fabricarea de bombe.

Un martor prezent la raid, citat sub acoperirea anonimatului, a povestit că a văzut anchetatorii încărcând saci negri şi cutii de carton. De asemenea, ei au luat containere de bucătărie cu un praf neidentificat în ele.

Comitetul rus de Anchetă, care se ocupă cu investigaţia, a anunţat că imagini de pe camerele de supraveghere din apropiere de clădire l-au arătat pe suspect, Akbarzhon Djalilov, plecând de acasă cu o geantă şi un rucsac. Autorităţile nu au precizat dacă imaginile sunt ziua atacului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.