Brexitul - din ce în ce mai nepopular în rândul populaţiei britanice - rămâne un subiect exploziv în Regatul Unit, unde premierul britanic Rishi Sunak a fost nevoit să dezmintă luni dezvăluiri de presă care atribuie Guvernului voinţa de a relaxa condiţiile ieşirii din Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Daţi-mi voie să fiu fără echivoc în acest subiect. Sub autoritatea mea, Regatul Unit nu va schimba nicio relaţie cu Europa care să aibă la bază alinierea la legile UE”, a subliniat Rishi Sunak - un susţinător al Brexitului din primul moment - la o conferinţă a Confederation of British Industry (CBI), principala organizaţie patronală din regat.

El a subliniat că Brexitul ”aduce deja beneficii şi oportunităţi importante ţării”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Regatul Unit a ieşit din UE în ianuarie 2021, după ani de bătălie politică intensă privind stabilirea noilor relaţii între cele două entităţi.

Tablodul Sunday Times dezvăluia duminică faptul că ”membri ai Guvernului prevăd să pună Marea Britanie pe calea unei relaţii similare celei a Elveţiei cu Uniunea Europeană” - o iniţiativă care ar fi ”menită să consolideze legăturile economice” cu UE.

Aceste dezvăluiri au provocat un val de indignare în rândul susţinătorilor Brexitului.

”Guvernul trebuie să se concentreze asupra a ceea ce să facă, în loc să încerce să redeschidă dezbaterea deja tranşată cu privire la Europa”, a denunţat un deputat conservator, Duncan Smith, în tabloidul The Sun.

TRĂDARE

”Nu ne trădaţi în Brexit”, titra luni tabloidul Daily Mail, un mare apărătoir al ieşirii din UE.

Într-o încercare de a potoli fronda, un purtător de cuvânt al Guvernului conservator a dezminţit încă de duminică un astfel de proiect şi a catalogat articolul drept ”în mod categoric fals”,

Luni, secretarul de stat însărcinat cu Imigraţia Robert Jenrick a dat asigurări că Regatul Unit are de-acum ”o poziţie bine definită” cu privire la relaţiile cu Bruxellesul, prin Acordul încheiaqt în 2019.

Regatul Unit a ieşit din piaţa unică, în pofida faptului că schimburile comerciale continuă să fie amplu scutite de drepturi vamale, a pus capăt libertăţii de mişcare şi nu mai contribuie financiar la UE.

Însă, săptămâna trecută. declaraţii ale ministrului Finanţelor Jeremy Hunt - care a declarat că vrea să vadă ”marea majoritate” a barierelor vamale abolite între ţara sa şi UE - au provocat deja întrebări cu privire la intenţiile Guvernului Sunak.

Asta cu atât mai mult cu cât el negociază dur cu Bruxellesul o modificare a Protoculului cu privire la Irlanda de Nord în vederea rezolvării problemei statutului provinciei, aflată în plin blocaj politic.

Această secvenţă ”este interesantă, pentru că ea pare să arate că Rishi Sunak şi Jeremy Hunt (...) recunosc că TCA (Acordul de Comerţ şi Cooperare semnat de UE cu Regatul Unit) este rău pentru economie. Dar valul de indignare şi dezminţirea arată cât de dificil îi va fi Guvernului conservator să recunoască” acest lucru, declară AFP un cercetător de la Centre for European Reform - care se opune Brexitului - John Springford.

Tot mai mulţi britanicii regretă ieşirea din UE.

Potrivit unui sondaj publicat de către Institutul YouGov săptămâna trecută, susţinerea Brexitului se află la cel mai mic nivel - 56% dintre britanici consideră că aceasta a fost o greşeală.

IMIGRAŢIA

Această polemică intervine în contextul în care regatul traversează o criză economică şi financiară majoră.

O majoritate a economiştilor şi şefilor de întreprinderi vîăd în Brexit un factor agravant al crizei, cauzate de asemenea de Războiul rus din Ucraina.

Organismul însărcinat cu previziuni economice (OBR) estima săptrămâna trecută că Brexitul a avut ”un impact negativ important” asupra schimburilor comerciale ale Regatului Unit.

După această ieşire din UE, regatul a fost nevoit să resemneze acorduri comerciale şi a încheiat acorduri atât cu UE şi cu mai multe ţări europene, cât şi cu Noua Zeelendă şi Australia.

Londra negociază în prezent cu India, Canada şi Statele Unite.

Rupând cu predecesorii săi, grăbiţi să izbutească, Rishi Sunak a anunţat joi că Regatul Unit ar trebui să-şi ”acorde timp” să negocieze acorduri bune.

Patronatul britanic critică rigiditatea noilor reglementări ale migraţiei, care îl împiedică să găsească fora de muncă de care întreprinderile au nevoie.

Executivul, care a făcut din controlul fluxului migraţiei una dintre priorităţile Brexitului, intenţionează să privilegieze candidaţii cei mai calificaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.