Budapesta susţine aderarea Suediei la NATO, însă oficialii politici suedezi trebuie să nu mai răspândească ”minciuni” despre Ungaria şi statul de drept, a cerut marţi şeful unei delegaţii parlamentare ungare, relatează AFP.
Ungaria şi Turcia sunt singurele state membre NATO care nu au ratificat în Parlament aderarea Suediei şi Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică.
Ungaria urmează să voteze în favoarea aderării celor două ţări nordice ”în săptămânile viitoare”, a anunţat în faţa presei vicepreşedintele Parlamentului ungar Csaba Hende.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Ne-am început dezbaterea săptămâna trecută, iar normal, când totul se petrece cu bine, o dezbatere ca aceasta se termină în câteva săptămâni”, a declarat acest lider al Partidului Fidesz al premierului suveranist Viktor Orban.
Numeroase amânări ale ratificării ungare, în ultimele luni, au provocat îngrijorare în Suedia şi Finlanda, ale căror candidaturi la aderarea la NATO sunt blocate de facto de către Turcia.
Potrivit site-ului Parlamentului ungar, o decizie privind ratificarea, prevăzută iniţial în perioada 6-9 martie, a fost stabilită cel mai devreme la 20 martie.
Csaba Hende şi alţi deputaţi s-au întâlnit marţi cu preşedintele Parlamentului suedez, în cadrul unei ”vizite de curtoazie” privind ratificarea candidaturilor suedeză şi finlandeză.
”A fost călduros, amical, orientat către viitor. Asta a arătat perspectiva unui nou început”, a apreciat reprezentantul Fidesz.
”Noi am spus în mod clar că Guvernul ungar, preşedinta şi majoritatea deputaţilor susţin o aderare a Suediei la NATO”, a continuat el.
Însă el consideră necesară o ”îmbunătăţire” a ”relaţiei bilaterale” între Stockholm şi Budapesta.
”Trebuie să existe, de asemenea, mai mult respect faţă de Ungaria”, a insistat Csaba Hende, fără să precizeze ce ”minciuni” ale părţii suedeze viza.
El i-a îndemnat pe oficialii suedezi ”să evite să prezinte Ungaria în mod fals” şi ”să se abţină să vorbească despre o lipsă a statului de drept, care se bazează pe fapte nefondate”.
Una dintre îngrijorările părţii suedeze este că Ungaria se foloseşte de aderarea la NATO ca de monedă de schimb în bătălia sa cu Uniunea Europeană (UE).
În decembrie, Bruxellesul a decis să ”îngheţe” fonduri comunitare în valoare de miliarde de euro destinate Ungariei, în aşteptarea unor reforme împotriva corupţiei, după o îndelungată încleştare cu Budapesta.
De la începutul invaziei ucrainei de către Rusia, Guvernul ungar se diferenţiază de restul UE printr-o poziţie ambiguă, abţinându-se să-l critice pe preşediontele rus Vladimir Putin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...