Guvernul american, care urmează să publice luna viitoare un raport privind ”fenomene aeriene neidentificate” consideră că aeronave misterioase zărite în ultimii ani de piloţi militari nu au nimic a face cu eventuali omuleţi mici şi verzi veniţi să ne observe, ci mai degrabă cu adversarii foarte reali ai Statelor Unite, relatează AFP.
După decenii de secret, Congrsul a ordonat anul trecut Executivului să informeze marele public despre activităţile unităţii Pentagonului însărcinată cu studierea acestor fenomene, încredinţată Marinei americane (US Navy).
Acest raport - plasat sub autoritatea Direcţiei Naţionale americane a serviciilor de Informaţii (DNI) - riscă să dezamăgească amatorii de extratereştri, al căror entuziasm a fost relansat de un recent reportaj cu privire la acest subiect al foartei serioasei emisiuni americane televizate "60 Minutes".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fostul preşedinte Barack Obama a pus gaz pe foc şi a mărturisit, într-o emisiune umoristică, faptul că a întrebat, la sosirea sa la Casa Albă, dacă există un laborator secret în care ”se păstrează specimene extraterestre şi vase spaţiale”.
”Au făcut câteva cercetări, iar răspunsul a fost nu”, a declarat el zâmbind. ”Ceea ce este adevărat, iar acum sunt serios, este că există înregistrări video şi imagini ale unor obiecte pe cer despre care nu ştim exact ce sunt”, a adăugat Obama.
Pentagonul a publicat anul trecut înregistrări video făcute de piloţi din cadrul US Navy, care arată întâlniri în zbor cu ceea ce par să fie OZN-uri.
Now that I have tenure I can say all kinds of fun things like: I look forward to meeting all the new physics students we'll have in the fall after the Pentagon report on UFOs is released. pic.twitter.com/M12JXxuTvv
— STEM coding (@STEMcoding) May 24, 2021
Una dintre aceste înregistrări - în alb-negriu - datează din 2004, iar alte două din ianuarie 2015.
Într-una apare un obiect de formă alungită care se deplasează rapid şi care, la câteva secunde după ce a fost reperată de unul dintre senzorii de la bordul aeronavei US Navy, dispare la stânga, în urma unei accelerări bruşte.
SPAŢIU AERIAN ÎNŢESAT
În altă înregistrare se distinge un obiect deasupra unor nori, iar pilotul se întreabă dacă nu este o dronă.
La Pentagon, aceste imagini sunt luate foarte în serios.
Pentru a evita orice legătură cu fiinţe venite de pe alte planete şi a-i încuraja pe aviatori să raporteze aceste apariţii fără teama de a fi luaţi în derâdere, militarii nu le mai desemnează drept ”obiecte zburătoare neidentificate” (OZN), ci drept ”fenomene aeriene neidentificate”.
Obictivul este ca experţi militari şi cei din cadrul serviciilor de informaţii să analizeze aceste înregistrări video şi să identifice cât mai multe aeronave posibil.
Spaţiul aerian mondial este înţesat, explică un oficial de la Pentagon sub protecţia anonimatului.
În afara avioanelor de linie, el este traversat de drone militare care pot fi americane sau veni din străinătate, de cvadricoptere - mici drone cu patru braţe şi echipate cu camere de luat imagini, vândute în comerţ -, baloane-sondă - folosite în previziuni meteorologice, mii de modele - şi prototipuri americane - testate în cel mai mare secret.
În funcţie de viteza cu care zboară piloţii militari, reflexele soarelui, oră şi vreme, poate fi dificilă identificarea unei aeronave observate, însă ea este posibilă cu ajutorul analizei matematice, verificării încrucişate a unor fotografii făcute din unghiuri diferite.
Pentagonul nu publică niciuna dintre aceste concluzii, pentru a nu da indicii unor potenţiali adversari. Însă, un obiect care apare într-o înregistrare video ca deplasându-se rapid poate, în urma analizei mişcării oceanului, mişcării aparatului care l-a reperat şi a propriilor mişcări să se deplaseze, până la urmă, destul de lent.
TEHNOLOGII FOARTE AVANSATE
”Cu cât culegem mai multe date, cu atât putem reduce mai mult distanţa între identificat şi neidentificat şi putem evita, cu atât mai mult, surprize strategice în domeniul tehnologiilor adversarului”, declară, într-un comunicat, o purtătoare de cuvânt a Departamentului Apărării, Susan Gough.
Ceea ce îi îngrijorează pe militari este faptul că aceste fenomene observate foarte frecvent - ”mai des de una sau două ori pe săptămână”, potrivit oficialului de la Pentagon citat - relevă tehnologii de care Statele Unite nu dispun.
”În realitate nu ştim ce sunt”, declara duminică Luis Elizondo, un fost militar care a participat la activităţi ale Pentagonului în acest domeniu.
”Ceea ce ştim este că, indiferent ce sunt aceste aeronave, ele arată capacităţi dincolo de generaţia viitoare”.
”Iar acesta este lucrul care îngrijorează în domeniul securităţii naţionale: ele pot depăşi tot ceea ce avem noi în inventarul nostru”, a declarat el la postul ABC.
Pentagonul consideră că toate acestea aduc prea mult a spionarea unor centre de antrenament ale armatei americane.
”Aviatorii noştri se antrenează în acelaşi fel în care luptă. Iar dacă este cineva acolo, încercând să identifice felul în care ne antrenăm (...), acest lucru îi dă un avantaj”, subliniază oficialul de la Pentagon.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.