Statele Unite urmează să trimită în Egipt trei avioane militare cu ajutoare destinate Fâşiei Gaza - începând de marţi - anunţă oficiali de la Casa Albă, relatează AFP.
Avioanele - dintre care primul urma să sosească marţi, iar celalte ”în zilele următoare” -, transportă ajutor medical şi alimentar şi echipamente de iarnă, care să fie distribuite de ONU, anunţă ei într-un interviu acordat presei luni, plasat sub un embargo.
Ei declară că preşedintele american Joe Biden, care se prezintă drept primul susţinător al Israelului, a fost ”vârful de lance al eforturilor internţaionale de a răspunde crizei umanitare din (Fâşia) Gaza”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
240 DE TIRURI CU AJUTOARE PE ZI
Unul dintre aceşti oficiali estimează că volumul ajutorului umanitar care intră pe cale rutieră în Fâşia Gaza a crescut la 2.000 de tiruri cu hrană, carburant, medicamente şi material necesar funcţionării instalaţiilor de desalinizarea apei de mare.
”Am atins în mai puţin de patru săptămâni o cadenţă susţinută de 240 de camioane pe zi”, declară unul dintre oficiali.
El dă asigurări că ajutorul livrat şi carburantul furnizat ”nu au legătură cu eliberarea ostaticilor” de către Hamas, în pofida faptului că ”am profitat, evident, la maximum, de pauza destinată eliberării ostaticilor pentru a pune în mişcare cît mai mult (ajutor) posibil”.
Israelul şi Hamasul au decis să prelungească un armistiţiu, respectat de vineri seara în Fâşia Gaza, un teritoriu palestinian asediat ”complet” şi devastat de şapte săptămâni de bombardamente israeliene, ca represalii faţăă de un atac sângeros al Hamas în Israel la 7 octombrie.
Acest armistiţiu - primul de la începutul războiului - a permis eliberarea în total a 69 de ostatici ţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza.
”MENŢINEREA CADENŢEI”
”Am anunţat foarte clar că atunci când această fază a eliberării ostaticilor se va termina, cadenţa actuală (a trimiterii ajutoarelor) sau, ideal, o cadenţă superioară, trebuie să fie menţinută”, declară un oficial american, care nu a dorit să fie identificat.
El apreciază însă că ritmul actual de 240 de TIR-uri pe zi ”nu este suficient pentru o întoarcere la ceea ce se poate numi o viaţă zilnică a civililor” şi că este necesar să se treacă la o nouă fază implicînd intrarea în enclavă a unor ”mărfuri comericale” şi atingerea a 300-400 de TIR-uri pe zi.
Autorităţile americane au anunţat Israelul, potrivit acestui oficial, că este ”foarte important” ca ofensiva ofensiva sa militară să se desfăşoare - atunci când ajunge în sud - în aşa fel încât să evite ”noi deplasări importante ale populaţiei”.
”Nu estev posibil ca această deplasare care a avut loc în nordul (Fâşiei Gaza) să se repete la aceeaşi scară în sud”, a avertizat el, pentru că acest lucru ”ar depăşi capacităţile oricărei reţele de ajutor umanitar”.
ALIATUL ISRAERLULUI
Joe Biden - care este acuzat de către activişti de faptul că i-a sacrificat pe palestinieni în numele susţinerii Israelului - a insistat mult, de curând, asupra eforturilor sale de livrare de ajutor umanitar populaţiei Fâşiei Gaza, care supravieţuieşte în condiţii dezastruoase.
#USA #NY.About 1,100 pro-#Palestine activists are blocking the #ManhattanBridge in #NewYorkCity. Protesters are calling for a permanent end to all #US military aid to #Israel, chanting "US out of the #MiddleEast! End the war in #Gaza".
— Donato Yaakov Secchi (@doyaksec) November 26, 2023
pic.twitter.com/ygKcrKCUlu
Potrivit autorităţilor israeliene, 1.200 de persoane, marea majoritate civili, au fost ucise în atacul lansat de comandouri Hamas care s-au infilrat din Fâşia Gaza.
Ca represalii, Israelul a promis să ”aneantizeze” Hamasul, clasat drept organizaţie teroristă de către Statele Unite, Uniunea Europeană (UE) şi Israel, bombardând în mod neîncetat enclava şi lansând la 27 octombrie o ofensivă terestră, până la armistiţiu.
În Fâşia Gaza, 14.854 de persoane - inclusiv 6.150 de minori - au fost ucişi în atacuri israeliene, potrivit Guvernului Hamas.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...