Administraţia Trump speră că pastorul american Andrew Brunson - a cărui încarcerare în Turcia pentru activităţi teroriste a provocat tensiuni puternice cu Washingtonul - ar putea fi eliberat vineri după o audiere la un tribunal din Turcia, dar Departamentul de Stat spune că nu este la curent cu existenţa unui acord cu guvernul turc în acest sens, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Rămânem încrezători că Turcia va vedea lucrurile clar şi îl va elibera pe acest om care nu este vinovat de nimic şi care a fost închis pentru mai mulţi ani în Turcia, nejustificat”, a declarat vicepreşedintele american, Mike Pence.

NBC News şi Washington Post au informat joi că Statele Unite şi Turcia au ajuns la un acord prin care unele capete de acuzare ale lui Brunson vor fi retrase, iar pastorul american va fi eliberat după audierea sa de vineri. Pence a refuzat însă să confirme că ar exista un astfel de acord.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Preşedintele Trump, administraţia noastră, a transmis foarte clar că vom continua să avem o atitudine dură până când pastorul Brunson va fi liber şi se va întoarce acasă în SUA, alături de familia şi biserica sa”, a adăugat Pence.

Doi oficiali importanţi ai administraţiei au declarat însă că nu există niciun acord cu Turcia în ceea ce-l priveşte pe Brunson. "Suntem încrezători, dar este o situaţie fluidă”, a declarat unul dintre oficiali, sub condiţia anonimatului.

Patru senatori americani, printre care şi Lindsay Graham din Partidul Republican şi Jeanne Shaheen de la Democraţi, au publicat un comunicat comun prin care transmit că eliberarea lui Brunson "ar îmbunătăţi relaţiile SUA - Turcia pe termen lung”.

Autorităţile turce l-au arestat pe Andrew Brunson în 2016, el fiind acuzat de spionaj şi că a ajutat o organizaţie teroristă. Dacă va fi găsit vinovat, el ar putea petrece până la 35 de ani în închisoare. Brunson neagă acuzaţiile.

În luna august, preşedintele american Donald Trump, înfuriat de reţinerea lui Brunson, a dispus dublarea taxelor pentru importurile de aluminiu şi oţel din Turcia. Turcia a răspuns prin creşterea taxelor pentru importurile de maşini, alcool şi tutun din SUA. Drept urmare, lira turcească a scăzut cu 40% în acest an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.