Statele Unite i-au scutit pe talibani, care au preluat puterea în această vară în Afganistan, de la două sancţiuni economice, în vederea facilitării acordării unor ajutoare umanitare ţării, relatează AFP.
Prima scutire autorizează Guvernul american, ONG-urile şi anumite organizaţii şi entităţi internaţionale ”să furnizeze asistenţă umanitară Afganisatnului sau alte activităţi care contribuie la nevoile de bază” ale ţării, a anunţat vineri, într-un comunicat Departamentul american al Economiei.
A doua scutire autorizează anumite tranzacţii legate de exportul de produse agricole - alimente, seminţe, îngrăţăminte -, de medicamente şi echipamente medicale, precizează acesta.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Departamentul ”rămâne hotărât să garanteze că sancţiunile americane nu limitează capacitatea civililor din Afganistan să primească o susţinere umanitară din partea Guvernului Statelor Unite sau comunităţii internţaionale, continuând totodată să refuze talibanilor şi altor entităţi şi indivizi vizate de sancţiuni accesul la anumite active”.
Afganistanul, o ţară deja foarte săracă, este ameninţat să sărăcească şi mai mult, din cauza sancţiunilor internaţionale şi întreruperii multor programe umanitare, după ce talibanii au preluat controlul asupra ţării luna trecută.
Banca Mondială (BM) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-au suspendat ajutoarele, iar Statele Unite au blocat rezervele pe care Bănca centrală afgană le deţine la Washington.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.