Noul coronavirus a ucid aproape 26.000 de oameni în Statele Unite, în timp ce o redeschidere a economiei face obiectul unei polemici în cadrul puterii, relatează Reuters şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

A treia cea maipopulată ţară din lume a înregistrat cel mai mare număr de decese din cauza covid-19.

Statele Unite înregistrează totodată cel mai mare număr de contaminări - peste 600.000 de luni dintr-un total la nivel mondial de două milioane.

Potrivit ultimelor date disponibile, Statele Unite au înregistrat marţi 2.082 de decese - cel mai mare număr de la începutul epidemiei.

Potrivit Universităţii Johns Hopkins s-au înregistrat peste 2.200 de morţi. Bilanţurile zilnice de duminică şi luni a fost aproximativ 1.500 de morţi, iar marţi, la ora locală 20.30 (miercuri, ora României) se înregistrau 2.228 de morţi, iar bilanţul total a crescut la 25.757 potrivit universităţii, care actualizează bilanţul în mod continuu, relatează AFP.

Cel mai mare bilanţ zilnic anterior a fost înregistrat vineri - 2.108 morţi, iar Statele Unite au devenit în weekend ţara cea mai îndoliată din lume, uramă de Italia (peste 21.000 de morţi), Spania (peste18.000) şi Franţa (peste 15.700), care au însă populaţii mult mai mici.

Aproximativ trei milioane de teste au fost efectiate în ţară, iar epicentrul epidemiei americane - New York - înregistrează însă o încetinire.

În statul New York, autorităţile au înregistrat 778 de morţi luni, după ce cu o zi înainte au raportat 671, a anunţat guvernatorul Andew Cuomo. În total, al patrulea cel mai populat stat din ţară a înregistrat 10.834 de decese de la începutul epidemiei.

Însă acest bilanţ urma să crească, după ce oraşul New York a anunţat după conferinţa de presă a lui Cuomo că a introdus 3.700 de morţi în bilanţul său, care depăşeşte 10.000 de decese de la 11 martie.

Este vorba despre decese din cauza noului coronavirus, însă neconfirmate prin teste, a precizat Departamentul Sănătăţii din New York.

Cuomo a anunţat o uşoară scădere a numărului spitalizărilor de la 18.825 la 18.697.

”Prin întuneric, putem zări raze de speranţă”, a declarat marţi, în conferinţa sa de presă zilnică pe tema pandemiei preşedintele american Donald Trump.

Previziuni cu privire la numărul morţilor în Statele Unite, potrivit modelului celui mai citat (IHME) - care ia în calcul modul în care epidemiaa evoluat în China şi Europa - evocă în primul val în jur de 70.000 de morţi.

TRUMP ELUDEAZĂ PROBLEMA IEŞIRII DIN IZOLARE

Trump a rămas evaziv, marţi, asupra condiţiilor în care Statele Unite să pună capăt în mod progresiv izolării.

După ce a spus luni că ”preşedintele Statelor Unite este cel care decide”, el a adoptat un ton mult mai conciliant faţă de guvernatori.

”Noi ne înţelegem cu toţii foarte bine şi vrem să luăm toţi decizii bune”, a declarat el.

Odată cu primele semne încurajatoare ale luptei împotriva pandemiei - şi anume o stabilizare a ritmului contaminării - polemica de luni s-a schimbat şi vizează mijloacele ”redeschiderii robinetului”, însă urmărind o eventuală repornire rapidă a pandemiei.

Guvernatorul statului New York Andrew Cuomo a denunţat aprig declaraţiile preşedintelui potrivit cărora el are putereav să ordone ieşirea din izolare la nivelul statelor.

”Poziţia preşedintelui este pur şi simpluabsurdă. Nu asta spune legea. Nu asta spune Constituţia. Noi nu avem un rege, ci un preşedinte”, a tunat el.

Preşedintele poate da tonul, stabili o direcţie, însă sistemul federal acordă guvernatorilor celor 50 de stat puterea de a lua măsuri obligatorii de izolare sau de ieşire din izolare. Acesta este lucrul pe care aceştia l-au făcut până în prezent, în mod necoordonat.

Donald Trump a făcut, până în prezent, doar recomandări cu privire la distanţarea socială - până la sfârşitul lui aprilie.

De mai multe zile, pe ambele coaste americane, guvernatorii se grupează pentru a schiţa răspunsuri coordonate, şi anume pe Coasta de Est în New York, New Jersey, Connecticut, Rhode Island, Massachusetts, Delaware şi Pennsylvania, iar pe Coasta de Vest în California, Oregon şi Washington.

Guvernatorii îşi pregătesc planurile de tranziţie - printr-o creştere masivă a testărilor, măsuri de izolare specifice cu privire la persoanele în vârstă de peste 65 de ani, o redeschiderea treptată a unor magazine.

Iar majoritatea guvernatorilor subliniază neîncetat un adevăr de acceptat - noul coronavirus nu va dispărea la sfârşitul izolării. O mare parte a populaţiei l-a evitat şi rămâne susceptibilă să-l contracteze atât timp cât nu există un vaccin.

”Va avea loc o redeschidere în etape”, subliniază Andrew Cuomo. ”Nu există un întrerupător. Nu este binar”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.