Departamentul de Stat din SUA a aprobat solicitarea Australiei de a cumpăra până la 220 de rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune Tomahawk pentru a-şi înarma navele din Marină şi submarinele nucleare americane pe care s-a angajat în această săptămână să le cumpere, scrie CNN.
Potrivit unei declaraţii a Agenţiei pentru Cooperare în Securitatea Apărării, acordul va avea un cost de până la 1,3 miliarde de dolari australieni (895 de milioane de dolari americani) şi va include mentenanţă şi sprijin logistic.
”Vânzarea propusă va îmbunătăţi capacitatea Australiei de a interopera cu forţele maritime ale SUA şi ale altor forţe aliate, precum şi capacitatea sa de a contribui la misiuni de interes reciproc”, se arată în declaraţie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Achiziţia face parte din acordul AUKUS între SUA, Australia şi Marea Britanie, un pact între trei părţi privind împărţirea de tehnologie şi resurse pentru a construi o nouă flotă de submarine cu propulsie nucleară în următoarele două decenii.
În cadrul înţelegerii mai largi, SUA va vinde cel puţin trei submarine de clasa Virginia către Australia. În plus, Australia şi Marea Britanie îşi vor construi propriile flote de submarine cu propulsie nucleară pentru a spori capacităţile aliate din zona Indo-Pacific, unde China îşi construieşte avantaje militare.
Folosite pentru prima dată în Războiul din Golf, în 1991, rachetele Tomahawk zboară la altitudini extrem de joase, la viteze mari, subsonice, şi sunt controlate de mai multe sisteme de ghidare create pentru misiune. Potrivit Marinei SUA, ele pot fi lansate de pe submarine făcute de SUA şi de Marea Britanie, dar şi de pe nave ale Marinei americane.
Până acum, doar Marea Britanie a cumpărat rachete Tomahawk de la SUA, dar recent şi Japonia şi-a anunţat intenţia de a cumpăra sute de rachete care să acopere o distanţă de peste 1.000 de kilometri, pentru a-şi întări capacităţile defensive.
Minstrul australian al Apărării, Pat Conroy, a declarat, vineri, postului naţional ABC că rachetele Tomahawk ar putea fi disponibile pentru a fi folosite de Forţele Apărării Australiene înainte de livrarea planificată a primului din cele trei submarine americane de clasa Virginia, în 2033.
Când AUKUS a fost anunţat, în 2021, guvernul australian a afirmat că vrea rachete Tomahawk pentru a echipa distrugătoarele din clasa Hobart ale Marinei Regale Australiene.
”Aceasta face parte din planul guvernului pentru a oferi Forţelor Apărării Australiene cele mai bune capabilităţi posibile, pentru a le oferi o mai mare abilitate de a executa lovituri la distanţă şi a ţine orice potenţial adversar sub control”, a declarat Conroy pentru ABC. ”Aşa promovăm pacea şi stabilitatea, ridicând semne de întrebare în mintea oricărui potenţial adversar”, a arătat el.
Acordul AUKUS, în valoare de mai multe miliarde de dolari, se bucură de sprijinul celor două partide mari din Australia, dar a fost criticat intens în această săptămână de fostul premier laburist Paul Keating.
Keating, care a condus ţara între 1991 şi 1996, a catalogat acordul ”cea mai proastă decizie externă a unui guvern laburist australian” în peste o sută de ani.
”Australia se blochează pentru următoarea jumătate de secol în Asia ca subordonată a Statelor Unite, o putere de la Atlantic”, a arătat el.
Referindu-se la submarine, Keating a susţinut: ”De fapt, nu avem nevoie de ele”, arătând că mai multe submarine cu propulsie diesel-eletrică – o extindere a flotei de submarine de clasa Collins a Australiei – ar fi suficiente pentru a apăra ţărmurile Australiei.
Înţelegerea AUKUS este estimată să coste 245 de miliarde de dolari americani (368 de miliarde de dolari australieni) în 30 de ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.