Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a îndemnat vineri Ankara, în cadrul unei vizite în Turcia, să acţioneze ”cu reţinere” în ofensiva împoriva Unităţilor Protecţiei Poporului (YPG), o miliţie kurdă, în nord-estul Siriei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În pofida faptului că Turcia are îngrijorări legitime în domeniul securităţii, noi ne aşteptăm ca Turcia să acţioneze cu reţinere”, a declarat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu şeful diplomaţiei turce, Mevlüt Cavusoglu.

”Mi-am exprimat îngrijărările serioase cu privire la această operaţiune şi riscurile unei destabilizări şi mai puternice în regiune”, a declarat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Secretarul general al NATO a avertizat că progresele înregistrate în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) ”nu trebuie să fie puse în pericol”.

”Prizonierii Daesh (acronimul arab al SI) nu trebuie să poată evada”, a subliniat el.

Turcia, o ţară membră NATO, efectuează de miercuri o ofensivă în Siria împotriva YPG, considerate ”teroriste” de Ankara, dar aliate occidentalilor în lupta împotriva SI.

Răspunzând unor critici din partea maimultor state europene, şeful diplomaţiei turce a îndemnat la ”solidaritate”.

”Să aşteptăm solidaritate din partea aliaţilor noştri este dreptul nostru cel mai natural”, a declarat Mevlut Cavusoglu.

”Să ni se spună «înţelegem îngrijorările legitime ale Turciei cu privire la securitatea sa» nu este suficient”, a criticat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.