Agenţia meteorologică spaniolă (Aermet) a ridicat joi alerta cod roşu de intemperii în sudul şi estul Spaniei, după o noapte marcată de precipitaţii puternice, iar autorităţile spaniole nu au semnalat în acest stadiu noi victime, relatează AFP.
”Ceea ce a fost mai rău în această a doua depresiune a trecut”, anunţă pe X Aemet, care şi-a retrogradat la nivelul cod ”portocaliu” alerta în provincia Malaga, în Andaluzia (sud), şi în regiunea Valencia (est), afectate în urmă cu două săptămâni de inundaţii tragice, soldate cu 223 de morţi.
Agenţia publică a plasat miercuri seara aceste două regiuni în alertă cod roşu, nivelul maximum posibil, în zona unui risc de inundaţii ”extreme”, în legătură cu prezenţa unei noi ”picături reci”, o depresiune izolată, la înaltă altitudine, destul de frecventă toamna pe coasta spaniolă la Marea Mediterană.
Acestă alertă urma iniţial să rămână în vigoare până joi la ora 12.00 (13.00, ora României) pe litoralul regiunii Valencia şi până la ora 8.00 (9.00, ora României) în provincia Malaga.
”Evitaţi deplasările. Revărsări ale unor cursuri de apă şi inundaţii pot avea loc”, avertiza ea.
Această alertă, emisă la exact două săptămâni de la inundaţiile sângeroase care au afectat sud-estul Spaniei, a reaprins temeri ale locuitorilor, mai ales în zona comunelor sinistrate, unde aproximativ 15 persoane sunt în continuare date dispărute şi în care operaţiuni de curăţare continuă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.