Autorităţile spaniole anunţă luni că au destructurat o reţea importantă de trafic de droguri care ascundea canabis într-un fals convoi umanitar către Ucraina, cu scopul de a-l trimite către mai multe ţări europene, iar în cursul operaţiunii vizând o ”caravană a solidarităţii” au fost arestate 30 de persoane şi au fost confiscate 2.500 de plante de canabis, relatează AFP.
Garda Civilă spaniolă anunţă că, în total, 30 de persoane au fost arestate în cadrul acestei operaţiuni, efectuată în mai multe oraşe, în Andaluzia (sud), şi anume la Sevilla, Malaga şi Granada.
Suspecţii - de naţionalitate spaniolă, ucraineană, germană şi marocană - se aprovizionau ”de pe plataţii de canabis răspândire pe teritoriul andaluz”, precizează într-un comunicat Garda Civilă.
Cu scopul de a-şi exporta marfa, ”ei o ascundeau în cutii de carton” pe care le prezentau drept ”provizii şi ajutor umanitar destinate Ucrainei”, potrivit Gărzii.
O falsă ”caravană a solidarităţii” a fost creată în acest scop, din care făceau parte furgonete cu numere de înmatriculare ucrainene.
Traficanţii ”credau astfel că aveau să treacă neobsevaţi la controale ale poliţiei şi la frontieră”, relvă Garda Civilă spaniolă.
În cursul operaţiunii s-au confiscat aproximativ 800.000 de euro, şase arme de foc şi 2.500 de plane de canabis, precizează Garsa Civilă spaniolă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.